International   •   Campionate   •   INTER - AC MILAN 4-2

INTER - AC MILAN 4-2 // VIDEO Thriller de Oscar: Inter revine de la un handicap de 2 goluri cu Milan după 70 de ani » Conte e precaut: „E prea devreme pentru titlu”

Articol de Daniel Scorpie   —  luni, 10 februarie 2020

Inter a câștigat derby-ul cu AC Milan, 4-2. Poker extraordinar şi revenire incredibilă de la 0-2 după pauză. „Am riscat să naufragiem în prima repriză. N-am vorbit mult în pauză, dar a fost o noapte specială”, explică antrenorul lui Inter, Antonio Conte.

„E devreme, dar putem visa la titlu”. În noaptea decernării Oscarurilor, pe Scala fotbalului italian s-a turnat un thriller de scudetto. Inter n-a luat nicio statuetă, dar scenariul din „Derby della Madonnina” putea intra în concurs fără probleme. A fost cel mai nebun mod posibil în care nerazzurrii să revină la şefie, făcând rocada cu Juventus la golaveraj. De la 0-2 la pauză, au servit un poker nemaipomenit unui Milan care a preluat replicile loserului în actul secund.

„Nu mai vreau un Inter nebun”

Şi Antonio Conte merită un premiu pentru regie: „Nu am vorbit mult în pauză, dar a fost o noapte specială. Toţi purtam responsabilitatea pentru prima repriză, împreună am ieşit din situaţia dificilă, înţelegând unde am greşit şi reechilibrând jocul. Am riscat să naufragiem ca niciodată în acest campionat. Deşi am rezistat loviturilor, nu mai vreau ca Interul meu să fie nebun. Este devreme să vorbim despre titlu, dar putem visa”.


Chiar de vis a fost revenirea incredibilă şi metamorfoza „gazdelor”, impresionante prin ferocitate, ritm şi caracter, pe placul antrenorului. Cu De Vrij ales MVP de Gazzetta dello Sport pentru golul desprinderii şi lupta titanică defensivă, Vecino renăscut din aproape transferat şi imperialul Lukaku, ce a semnat epilogul.

VIDEO » Rezumatul meciului Inter - AC Milan  4-2

„Perfect până la pauză"

La fel de neaşteptată a fost dispariţia Milanului din joc, „de nerecunoscut în sens pozitiv în 45 de minute”, cum nota Gazzetta, terminate cu două lovituri de care se face „vinovat” Zlatan Ibrahimovici Suedezul a plutit la 2,50 metri, mai sus ca Ronaldo, şi a dat tonul la show, servindu-l pe Rebic.


 Tot Zlatan a punctat cu largul concurs al lui Padelli. „Torpila” lui Brozovic a fost semnalul unui uragan care a demolat tot ce clădise Pioli. 

„Am jucat perfect până la pauză, apoi ne-am pierdut încrederea. Inter nu mi se părea o echipă de locul 2, dar totul s-a schimbat în cealaltă repriză. Nu e, totuşi, de titlu!”, a declarat liderul rossonerilor, care, la 38 de ani şi 129 de zile, devine cel mai bătrân marcator în istoria derbyului jucat în campionat cu serie unică! 

70 de anierau de la unica revenire de la un handicap de cel puţin două goluri reuşită de Inter în derby. În noiembrie 1949, s-a terminat 6-5

4 succesela rând au nerazzurrii contra Milanului, după o pauză de 37 de ani. În 1983, au ajuns la cinci

6 meciuriîn care n-a primit niciun şut pe poartă în repriza a doua a reuşit Inter în acest campionat, ultimul fiind cu Milan

5 goluria influenţat Ibrahimovici pentru Milan în patru derbyuri cu Inter în Serie A, patru goluri şi un assist

„Am făcut cel mai bun meci din acest sezon, pregătind strategia pentru a surprinde un adversar ce avea 19 puncte mai mult. Am plătit însă pentru gravele neatenţii, n-am fost lucizi în momentele importante"

Stefano Pioli, antrenor Milan

Insulte din peluză

Fanii Milanului, aflaţi în inferioritate duminică pe „Meazza" ca oaspeţi, i-au provocat pe nerazzurri afişând o coregrafie specială, dar nu originală. S-au inspirat de la tifosii laziali şi au scris cu lanternele telefoanelor mobile mesajul „Inter merda” în peluza rezervată.

 Au prevestit parcă derularea primei părţi, chiar De Vrij admiţând după meci: „Am făcut o repriză de rahat". Interiştii l-au fluierat pe Ibra şi au răspuns în teren.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.