Mijlocașul echipei Tottenham Hotspur, Dele Alli (23 de ani), și-a cerut scuze după ce a postat un video în care a glumit pe seama virusului ce îngrozește planeta în acest moment.
Alli se afla într-un aeroport și purta o mască de față în momentul în care a realizat videoclipul ce i-a adus multe critici.
Mijlocașul a filmat o persoană de origine asiatică aflată în terminalul “plecări” al aeroportului, apoi a îndreptat camera spre un recipient cu dezinfectant de mâini. Descrierea pe care Alli a ales să o posteze alături de videoclip a fost: “Virusul trebuie să fie mai rapid de atât dacă vrea să mă prindă”.
Alli a șters însă videoclipul la scurt timp după ce l-a postat și și-a cerut scuze prin intermediul siteului chinez Weibo:
„Vreau să îmi cer scuze pentru videoclipul postat pe Snapchat ieri. Nu a fost amuzant. Am realizat asta imediat și l-am șters. M-am dezamăgit nu doar pe mine însumi, cât și clubul. Nu este un subiect despre care trebuie glumit. Vreau să trimit iubirea, gândurile și rugăciunile mele tuturor oamenilor din China”
Conform CNN, coronavirusul a dus la decesul a peste 800 de oameni la nivel mondial, mai mult de 37.000 de oameni fiind diagnosticați până în prezent.
de Daniel Grigore
{{text}}