Pe 13 februarie 1314, Eduard al II-lea al Angliei dădea un ordin regal surprinzător: poruncea ca practicarea fotbalului, "acest sport lipsit de Dumnezeu, tot mai intens jucat pe străzile Londrei", să fie definitiv stopată, iar cine încalcă legea să fie aruncat în temniță!
Decizia Regelui venea ca urmare a plângerilor nenumărate formulate de primarul capitalei, Sir John de Gisors, care susținea că "fotbalul perturbă ordinea publică și are efecte dăunătoare asupra comerțului".
"Dacă nu se iau rapid măsuri, o mare revoltă se pregătește în oraș", a mai menționat primarul.
Speriat de posibilitatea unei rebeliuni în cea mai importantă așezare din regat, Eduard al II-lea ia decizia de a interzice cel ce avea să devină, ce ironie!, "sportul rege" al planetei.
Dispoziția respectivă n-a avut un mare efect, iar după moartea neașteptată a Regelui - în 1327, la numai 43 de ani -, nimeni n-a mai ținut cont de ea.Ulterior, însă, și alte capete încoronate au luat hotărâri împotriva fotbalului. Printre aceștia, Eduard al III-lea, Richard al II-lea, Henric al IV-lea, Henric al V-lea și James al II-lea.
În Scoția, în 1424, inclusiv Parlamentul a proclamat că "nimeni nu are voie să joace fotbal". Iar în 1608, fotbalul a fost interzis în Manchester dintr-un motiv hilar: se spărgeau prea multe geamuri la case! :)Totuși, în ciuda tuturor interdicțiilor, popularitatea acestui sport a crescut de la un secol la altul.
Mai ales în Marea Britanie, unde s-au și organizat, la finalul secolului al XIX-lea, și primele competiții oficiale.
1175e anul primei atestări a practicării strămoșului fotbalului în Anglia
1863e anul înființării The Football Association, cea mai veche din lume1888-1889 e sezonul disputării primului campionat în Anglia, la care au participat 12 echipe.
1888-1889e sezonul disputării primului campionat în Anglia, la care au participat 12 echipe. Cea dintâi campioană, Preston North End, care a terminat neînvinsă (18 victorii și 4 remize).
"Bărbați tineri propulsează o minge uriașă nu aruncând-o în aer, ci lovind-o și rostogolind-o de-a lungul pământului. Și asta nu cu mâinile, ci cu picioarele"
David Goldblatt, în cartea "Mingea e rotundă. O istorie globală a fotbalului", despre cum era văzut fotbalul în Anglia în secolul al XII-lea
"Acest sport e aproape dezgustător, nedemn și lipsit de valoare. Se termină rar și cel mai adesea cu o accidentare sau altă pierdere pentru jucători"David Goldblatt, în cartea "Mingea e rotundă. O istorie globală a fotbalului", despre cum era văzut fotbalul în Anglia în secolul al XII-lea
{{text}}