Tenis

Cum și-a modificat Irina Begu programul pentru marele obiectiv: „Ținta e să ajung la Jocurile Olimpice"

Articol de Luminița Paul  —  Thursday, 13 February 2020

Irina Begu, a 118-a jucătoare a lumii, muncește pentru a-și îmbunătăți clasamentul ca să poată obține biletul de Tokyo în cele patru luni.

Ultimele două sezoane nu au fost cele mai pozitive din cariera româncei care atingea locul 22 al ierarhiei mondiale în august 2016. Victoriile s-au împuținat, încrederea a scăzut, au apărut și schimbări în echipa tehnică, iar situația în clasament a Irinei a avut de suferit vizibil. Nu munca sau sfaturile bune au lipsit, ci un moment, un rezultat, poate chiar un singur meci are să spargă barajul dubiilor și să îi permită să revină la nivelul solid pe care l-a arătat mulți ani la rând.

Irina Begu vrea la Tokyo

În startul lui 2020, a intrat în calificări la Shenzhen și Hobart. La primul turneu le-a depășit, dar a cedat la întâiul obtacol pe tabloul principal, la al doilea a fost învinsă de Sorana Cîrstea în ultimul tur al preliminariilor. Iar la Australian Open a avut o tragere la sorți dură, întâlnind-o în runda inaugurală pe favorita 9, olandeza Kiki Bertens, o adversară dificilă pe orice suprafață.

Românca are un obiectiv pentru acest an, dincolo de acela de a-și regăsi jocul: vrea să se califice pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, acolo unde ar urma să participe la simplu, dar și la dublu alături de Simona Halep. E nevoie însă de îndeplinirea unor criterii, iar poziția în clasamentul WTA e fundamentală. De aceea, Irina a decis să se concentreze pe îmbunătățirea acesteia, renunțând la a participa la înfruntarea de Cupa Fed contra Rusiei, după ani întregi de prezențe neîntrerupte decât de accidentări. 

Begu: „E și mai bine pentru noi”

A ales să joace în turnee mai mici în locul calificărilor pentru tablourile concursurilor WTA pentru a aduna meciuri și, pe cât posibil, cât mai multe victorii. Săptămâna aceasta se află la Cairo, acolo unde se dispută pentru prima dată un turneu ITF cu premii importante, 100.000 de dolari. Începutul a fost bun pentru Irina, desemnată favorită 3: o victorie muncită în fața tinerei ucrainence Marta Kostiuk, 17 ani, obținută în două ore și 6 minute cu 2-6, 6-1, 7-5. 

„Am început puțin lent meciul, dar Marta e o jucătoare grozavă, joacă foarte bine”, i-a spus Begu la final jurnalistei Reem Abulleil. „E păcat că a trebuit să ne întâlnim în primul tur, însă sunt fericită că am câștigat”.

Astăzi, Irina a mai trecut de o puștoaică, ea depășind-o pe Linda Fruhvirtova, 14 ani, cu 7-5, 6-0 într-o oră și 37 de minute de joc.

Nu e prima vizită în capitala Egiptului, ci, după cum spune românca, „am mai fost la Cairo acum 13-14 ani cred, am jucat un turneu cu premii de 10.000 de dolari, am amintiri frumoase”. Și va mai rămâne aici și săptămâna viitoare, pentru că în calendarul ITF urmează un alt concurs, cu premii de 60.000 de dolari. 

„E ceva deosebit să aveți un concurs de 100.000 de dolari, de fapt, chiar două la rând, e și mai bine pentru noi, de aceea mă bucur că sunt aici”, a mărturisit ea.Irina a vorbit despre reclădirea clasamentului, reluând ideea încrederii pe care ți-o dau partidele încheiate zâmbind la fileu.

„Nu e ușor, trebuie să construiesc din nou, dar am nevoie de un pic de încredere, de meciuri precum acesta din turul întâi, pe care să le câștig. Cred că atunci când joci bine, când ai încredere și lupți pentru fiecare minge, va veni și locul mai bun în clasament”, a explicat Begu. 

Cairo este un pas în drumul spre Tokyo. „De aceea mă aflu aici, ca să-mi refac clasamentul. Ținta mea e să ajung la Jocurile Olimpice, mai am patru luni pentru a urca în ranking și sper să fiu acolo”, a conchis românca. 

Vezi și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.