Sporturi   •   Tenis   •   TROFEE

Victorii pentru Jaqueline Cristian și Irina Begu! S-au impus la turneele ITF din Slovacia, respectiv Egipt

Jaqueline Cristian

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 17 februarie 2020

Jaqueline Cristian (175 WTA, 21 de ani) s-a impus duminică în finala turneului challenger de la Trnava (Svk), dotat cu premii de 25.000 de dolari. 

Românca a profitat de abandonul rusoaicei Sofia Lansere (19 ani, 252 WTA), la scorul de 6-1, 4-2.Este al doilea titlu din carieră pentru Jaqueline, după cel obținut la Tunis în aprilie 2019. Înainte, ea reușise victorii la Alexandra Cadanțu, 6-2, 6-1, Johana Markova (Cehia), 6-3, 4-6, 7-5, Julia Grabher (Austria), 6-1, 6-0, și Victoria Kan (Rusia), 6-3, 5-7, 6-4. 

„Starea nației în 2020: 2 titluri și un debut patriotic de neuitat”, a scris antrenorul româncei, Andrei Cociașu, pe Instagram referindu-se la trofeul la dublu alături de Gabriela Ruse, de la Andrezieux-Boutheon, și de participarea în Cupa Fed, la întâlnirea contra Rusiei. 

Victorie și pentru Irina Begu


 Irina Begu (29 de ani, 102 WTA) a fost și ea câștigătoare duminică! Românca s-a impus la turneul de la Cairo, trecând de ucraineanca Lesia Tsurenko (30 de ani, 129 WTA), scor 4-6, 6-3, 6-2, după un meci de două ore și 25 de minute. Competiția din Egipt a avut premii totale de 100.000 de dolari și a fost prima câștigată de Irina Begu în acest an. 

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.