Fotbal   •   Liga 1   •   DECIZIE

Marin Barbu, demis de la UTA!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 18 martie 2008

Marin Barbu a fost destituit, marţi, din funcţia de antrenor principal al echipei UTA, motivul fiind rezultatele proaste înregistrate de formaţia arădeană în ultimele meciuri, iar în locul acestuia va fi numit Gabi Stan, transmite corespondentul NewsIn.

"Era momentul să provocăm o schimbare a antrenorul din cauza rezultatelor proaste şi al jocului mult sub aşteptări din ultimul timp. Am adunat un singur punct din patru meciuri, în condiţiile în care ne-am propus minimum şapte. Din punctul meu de vedere, decizia este firească", a declarat, pentru NewsIn, managerul general al formaţiei UTA, Adrian Alexandrescu.

Marin Barbu, care este al doilea tehnician demis în acest mini-retur după Joaquim Teixeira de la Pandurii, a fost numit principal al grupării arădene în luna octombrie a anului trecut, după ce în luna septembrie Marius Lăcătuş a demisionat. Barbu avea semnată o înţelegere cu UTA până la finele sezonului şi îşi va încasa toţi banii din contract.

Noul tehnician Gabi Stan va semna un contract până în vară, cu opţiune de prelungire. Stan va fi prezentat oficial marţi, la ora 15:00, într-o conferinţă de presă.


UTA ocupă locul 16 în Liga I, retrogradabil, cu 19 puncte după 23 de etape disputate.

Sursa: News In

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.