Adrian Petre (22 de ani) este, începând din această seară, noul jucător al celor de la FCSB. Atacantul venit de la Esbjerg a parafat contractul cu vicecampioana României, cu care are planuri mari.
„Sunt mulțumit că am ajuns la clubul cu cei mai mulți suporteri din România. O fac la vârsta și maturitatea necesară să înțeleg importanța acestei noi etape din cariera mea și asigur întreaga suflare roș-albastră că vin cu gândul de a deveni unul dintre jucătorii de referință ai acestui minunat club în următorii ani”, a declarat Adrian Petre pentru pagina de Facebook a FCSB-ului, imediat după ce a semnat cu gruparea finanțată de Gigi Becali.
1,88 metrie înălțimea lui Adrian Petre, talie pe care nu o atinge niciun fotbalist cu profil ofensiv din actualul lot de la FCSB
1.200.000 de euroeste cota lui Adrian petre conform transfermarkt.de
Adrian Petre schimbă sistemul la FCSB
Adus pentru 800.000 de euro, Adi Petre, intrenațional de tineret, vine pentru a se impune ca titular în echipa roș-albastră, iar antrenorul Bogdan Vintilă e nevoit să schimbe din nou sistemul. Astfel, FCSB va juca iar cu un vârf autentic, după ce în primele etape din 2020 a avut o linie de atac formată din Man, Tănase și Coman.
Cum poate arăta FCSB: Bălgrădean - Crețu, Planic, Miron (Cristea), Panțîru - Olaru (Moruțan), Filip (Nedelcu), Tănase (Oaidă), Man, Petre, Coman
800.000 de euroa plătit FCSB celor de la Esbjerg pentru transferul definitiv al lui Adrian Petre
{{text}}