Helmuth Duckadam, președintele de imagine al celor de la FCSB, i-a criticat dur pe jucătorii lui Bogdan Vintilă după înfrângerea cu Dinamo, 1-2.
Fostul mare portar a subliniat faptul că jucătorii nu au avut atitudine în derby și a spus că și antrenorul Bogdan Argeș Vintilă are o parte din vină.
„Așteptările noastre nu au fost îndeplinite. Am fost dezamăgit de joc. Am văzut un FCSB apatic, care nu a contat. Nu știu ce s-a întâmplat din decembrie până în ianuarie. Înainte de '89, dacă jucai așa la Jiul Petroșani, a doua zi erai în mină! Erau pedepse destule.
Eu nu văd atitudine! Nu văd determinare! Nu văd jucători care să facă presing, să alerge. Man a pierdut multe mingi, dar nu l-am văzut să se enerveze și să vină înapoi să le recupereze. La fel și Moruțan. Am avut mare încredere în Olaru. Unii, când vin la FCSB parcă uită fotbalul.
Avem jucători talentați, dar nu avem echipă! Cu siguranță este problema antrenorului. Nu știu ce s-a întâmplat acolo. Parcă nu ar fi prieteni între ei. Înainte aveam un lider în echipă, acum toată lumea e moale. Așa nu avem nicio șansă la campionat!”, a declarat Helmuth Duckadam la TV Digi Sport.
{{text}}