Mihai Teja (41 de ani), în prezent tehnicianul lui FC Voluntari, a povestit o întâmplare amuzantă din cariera de secund, când făcea parte din staff-ul tehnic al lui Mircea Rednic la Mouscron.
„Eram la Mouscron, cu Mircea Rednic, și jucam cu Genk. La un moment dat, a fost eliminat un jucător de la noi și jucam în 9 oameni de câmp. Era o situație de criză.
Conducea Genk, iar eu i-am spus «Mircea, trebuie să forțăm, să punem presiune. Suntem în inferioritate și trebuie să reacționăm. Scoatem un mijlocaș central defensiv și introducem unul ofensiv». M-a ascultat și am luat vreo patru goluri. Mi-am dat seama că am greșit”, a declarat Teja la GSP Live.
Meciul la care se referă Teja a avut loc în 2017, în play-off-ul pentru Europa League din Belgia, când Mouscron a fost învinsă de Genk, 0-6. La pauză, Genk avea 2-0, iar echipa antrenată de Rednic și Teja l-a schimbat pe închizătorul Nkaka cu vârful Matulevicius. Adversarii au marcat de trei ori în primele 10 minute ale reprizei!
„Am o poveste interesantă și alături de Bergodi. Jucam un meci la Piatra Neamț, cu Ceahlăul, era 0-0 sau 1-1 prin minutul 70. Până în acel moment, nu eram foarte apropiat de Bergodi, nu-l cunoașteam foarte bine. Prin minutul 75, cred, spune Cristiano: «Trebuie să facem o schimbare!». Iar eu i-am sugerat că ar trebui să-l introducem pe teren pe Kapetanos, pentru că ne-ar ajuta foarte mult. A intrat și a dat gol” - Mihai Teja, la GSP Live
{{text}}