Liga 1

VIDEO GSP LIVE // Mihai Teja a recunoscut TOT! Cum se băga Gigi Becali peste el la FCSB

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 19 februarie 2020

Mihai Teja (41 de ani), în prezent tehnicianul celor de la FC Voluntari, a vorbit despre modul în care s-a simțit la conferința de prezentare de la FCSB, când finanțatorul Gigi Becali, 61 de ani, a acaparat, în stilul caracteristic, întreaga atenție.

Alături de moderatorul GSP Live, Costin Ștucan, Teja a comentat momentul din conferință când Becali a dezvăluit o discuție avută în particular cu noul antrenor de la acea vreme, în care Lucian Filip era criticat.

Vă dați seama că nu m-am simțit foarte bine. Norocul meu a fost că l-am cunoscut pe Filip din primul meu mandat la Steaua. Juca la juniori atunci sau era la echipa a doua, nu mai știu exact, însă venea la echipa mare, făcea antrenamente cu noi. Iar secunzii se ocupau atunci de acei jucători.

Filip e un băiat deosebit și are un caracter incredibil. El juca fundaș stânga, dar a fost reprofilat de Reghecampf la Chiajna mijlocaș central. Dădea foarte mult cu stângul și nu lovea deloc cu dreptul. De-atunci îi spuneam tot timpul: «Lovește cu dreptul, este foarte important pentru un fotbalist să aibă ambele picioare». 

Era foarte muncitor și vedeam că voia să învețe. Eu aveam o relație specială cu el, l-am cunoscut de când avea 16-17 ani. Am avut norocul că a fost vorba despre el. Dacă era altcineva, spunea: «Uite ce face Mihai Teja! Vine, dă în mine fără să mă cunoască!». Eu i-am spus lui Becali că la mijlocul terenului avem nevoie de jucători creativi, dar și de fotbaliști care să dea echilibru. I-am explicat că am nevoie de Filip în altă parte”, a spus Teja, la GSP Live.

Mi-a spus că nu poți face posesie cu Filip. Mi-a zis el de 2-3 jucători și i-am spus că-i voi face toate poftele, dar după 6 luni, dacă n-a luat campionatul, e vai de capul lui. Eu vedeam că Filip e lent, dar nu-mi dădeam seama pentru că era puternic" - Gigi Becali, în decembrie 2018

Mihai Teja: „Au fost momente când mi-a dat sugestii am spus da”

De asemenea, Teja a recunoscut că primea în mod frecvent indicații de la Becali în privința alcătuirii primului „11”: „Au fost momente când mi-a dat sugestii și am spus da. Îmi zicea:  «Crezi că pierdem meciul dacă intră X și nu Y?». Iar eu îi răspundeam: «Nu, nea Gigi»”.

Teja a fost antrenorul celor de la FCSB în partea a doua a sezonului 2018-2019, când roș-albaștrii au încheiat stagiunea pe locul 2.

VIDEO // Mihai Teja vorbește despre perioada petrecută la FCSB

CITEȘTE ȘI:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.