Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

FCSB // Gigi Becali reacționează după dezvăluirile GSP: „Poate că o parte din acei bani au ajuns la mine” + ce spune despre procurorul de caz

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 20 februarie 2020

Gigi Becali, patronul FCSB, a reacționat după dezvăluirile Gazetei Sporturilor legate de acuzația de spălare de bani.

  • Context: Procurorii DNA îl acuză pe Becali de spălare de bani în dosarul terenului din Voluntari a cărui valoare ar fi fost umflată artificial și ilegal. Conform rechizitoriului, Gigi ar fi plimbat sumele prin conturile soției Luminița și ale nepotului Vasile Geambazi și a finanțat FCSB cu o parte din acei bani (Detalii AICI)

 „E un procuror care a vrut să se afirme. A fost o prostie! Judecătoarea a desființat decizia. Eu eram în pușcărie și am obținut 30 de milioane de euro după ce ne-am calificat în Champios League și am vândut jucători. Geambazi a încasat banii în numele meu. Și după mi i-a dat înapoi. Iar când a avut Steaua nevoie de bani, el a împrumutat clubul. Acuzația nu stă în picioare. Acea sumă de bani a fost stabilită de Înalte Curte de Casație și Justiție! Dacă cei de la Curtea Supremă îmi dau niște bani, cum pot fi bani negri? Statul nu are bani negri! A venit un procuror care a zis că «Nu mă interesează ce decizie a dat Curtea Supremă. Eu fac altă evaluare!»”, a declarat Gigi Becali la Pro X.

Gigi Becali: „Poate a ajuns la mine o parte de bani” 


„La Tribunal mi s-a ridicat sechestrul pus pe bani. Înseamnă că nu sunt acuzat. S-a spus că este o suspiciune de spălare de bani, dar dacă judecătoarea a ridicat sechestrul înseamă că nici nu sunt suspect. Este o mizerie făcută de procuror. A făcut o reevaluare pe care nu avea voie să o facă. Banii ăia au circulat pe cer? I-am transferat prin conturi bancare, la vedere. Ca să speli bani trebuie să-i ascunzi. Eu am făcut totul la vedere. Sunt bani de la statul român. 

Poate că o parte din acei bani au ajuns la mine. Pentru că Geambazi a luat bani de la Steaua când avea nevoie și după mi i-a dat înapoi. Dar cea mai mare parte a ajuns la spitale și biserici. Decizia dată de Curtea Supremă nu poate fi atacată de nimeni. Nici 700 de miliarde de procurori nu se pot atinge de ea. Procurorul a făcut o expertiză pe care nu avea voie s-o facă. E abuz în serviciu! E faptă penală. Poate-i fac plângere pentru abuz în serviciu. A fost curea credință! E vorba de o decizie irevocabilă!”.

Gigi Becali: „Să pună un procuror de rang înalt” 

„Procurorul Ionescu e un copil care vrea să devină cunoscut. A vrut să se dea mare. Îl cunosc. M-am interesat. Consider că sunt și eu cineva și meritam un procuror care să aibă rang de DNA. Ionescu e detașat. Ca să fii procuror DNA trebuie să ai rang de Înaltă Curte, iar el nu are. Pui un copil detașat de la Sectorul 4? E vorba de respect. Eu am 62 de ani și vine un copilandru... Bă, măcar să pună un procuror care se pricepe!”, a adăugat patronul FCSB.


Match preview FCSB - Chindia

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.