Ce plăcere să vezi că în fotbalul de azi, unde banul face și desface, dictează și, câteodată, pictează, mai există și excepții de tip Atalanta! Și ce bine că tocmai Champions League, o competiție ce pare în principal orientată către cei bogați, mai face loc și unui astfel de contraexemplu. Atalanta de azi e Ajax-ul de ieri, e Monaco de alaltăieri, cel al lui Mbappé, e Malaga din 2013, cea a lui Pellegrini, Joaquin și Isco, e într-un fel echipa tuturor chiar dacă nu rupe audiențele. Căci toți ne dorim să vedem asta, să simțim că mai există loc și pentru fotbalul de altădată.
Și când zic fotbalul de altădată, nu mă întorc spre anii '50 sau '60, ci spre fotbalul de dinainte de Legea Bosman. Cei trecuți de 40 de ani înțeleg la ce mă refer. Fotbalul acela ne oferea echipe ce conțineau unul, două, maximum trei superstaruri, dar era parcă mai sufletist, mai aromatizat, chiar mai milităros, cu fotbaliști ce nu-și verificau din oră în oră conturile de Instagram și din săptămână în săptămână zerourile din celelalte conturi.
Pentru mulți, Atalanta e o noutate. Pentru destui însă, nu e. Căci Atalanta joacă acest fotbal pe care l-am văzut miercuri deja de ani buni, e acea echipă nebună despre care nu știi ce avancronică să faci și nici ce predicții să oferi. Poate să dea 5 goluri Milanului, 7 goluri la Torino și-apoi să ia bătaie acasă de la SPAL. E acel iz romantic de care, repet, aveam nevoie.
Dar Atalanta, așa cum scriam tot aici la începutul săptămânii despre Lazio, e o echipă de autor. E echipa lui Gasperini și e cel mai clar exemplu că fotbalul nu e matematică. Același Gasperini care naufragia la Inter după nici o lună, aduce din nou pe "San Siro" o noapte magică de Champions League, cu o echipă având inclusiv aceleași culori, dar având clar mai puține staruri decât "nerazzurrii" atunci. Beneficiind însă de răbdarea unui patron, pe care pariez că-l știe foarte puțină lume, ușor atipică pentru fotbalul de azi.
Să ne înțelegem, Atalanta nu e echipa perfectă. Nici pe departe. Are carențe destule, apărarea suferă de multe ori, anii cântăresc greu în gleznele unor jucători. Atalanta a bătut Valencia cu 4-1, dar meciul se putea termina la fel de bine 5-4, dacă "liliecii" erau mai inspirați. Și dacă Celades nu avea problemele uriașe din apărare. Iar la 5-4, cu "Mestalla" în spate, Valencia avea șanse considerabile. Nici așa nu e lipsită de șanse, căci vorbim totuși de o Atalanta ce pierde cu SPAL, iar în grupele Ligii ia 4 goluri de la Dinamo Zagreb și 5 de la City. Dar, fără să fie echipa perfectă, "Dea" e acea stare de spirit pe care ne-o dorim și noi, în viețile noastre. Acel "fie ce-o fi", acel "n-avem nimic de pierdut", acel "lăsați viața să vă surprindă" sau, ca s-o cotim spre fotbal, acel "salid y disfrutad" al lui Johan Cruyff, primul geniu trecut din iarbă pe scaunul antrenorului, de dinaintea acelei finale de pe "Wembley" a Barcelonei. Cu Sampdoria, apropo de ce spuneam mai sus despre fotbalul de dinainte Legii Bosman.
Și încă un lucru. La 4-1, cu un sfert de ceas înainte de final, Gasperini scoate un fundaș central (Caldara) și bagă un vârf de atac clasic (Zapata). Mutare de tip Zeman. Sau "El Loco" Bielsa. Asta apropo de starea de spirit. Clar, Italia nu mai e ce-a fost!
P.S. 1 În Tottenham-Leipzig, am văzut un alt duel. Trecut vs viitor. Mourinho vs Nagelsmann. Un antrenor din deceniile scurse împotriva unuia pentru care viitorul sună bine de tot. Nagelsmann e un alt mod de a înțelege un fotbal pe care nu l-a practicat. Cât despre Mourinho, hmm, mi-e din ce în ce mai greu să anticipez ce echipă l-ar mai vrea după Spurs.
P.S. 2 Toată Europa e acum căzută la picioarele lui Haaland, acest "cyborg" creat parcă în laborator. Și toți se întreabă cum de l-au ratat marile cluburi ale Europei. Dincolo de faptul că la suma de transfer (20 de milioane) se mai adaugă alte 25 de milioane în comisioane, motivul trebuie căutat spre impresarul norvegianului. Mino Raiola e un personaj de care unele cluburi se cam feresc (Bayern, Real și Barcelona de azi), cu altele relațiile s-au cam răcit (Man. United, din motive de Pogba), iar la altele are ușa închisă de-a dreptul (City sau oriunde se va duce Pep). Cât despre clauza lui Haaland, despre care se vorbește atât, e de 75 de milioane, dar în vara lui 2022, iar la suma asta comisioanele vor fi pe măsură. Mino Raiola pare singurul punct negativ al acestui "norvegian zburător".
{{text}}