Elvețianul Roger Federer (3 ATP, 38 de ani) a anunța că va lipsi la următoarele turnee, printre care și Roland Garros.
Campionul elvețian a suportat o intervenție chirurgicală la genunchiul drept miercuri, în Elveția, motiv pentru care nu va putea fi prezent la o serie de turnee pe care le avea în calendar. Între ele și Roland Garros, singurul concurs pe zgură pe care plănuia să-l dispute în acest sezon!
Roger nu va juca la Dubai, competiție ATP 500 care începe săptămâna viitoare, la Indian Wells și Miami, ambele Masters 1000.
„Genunchiul drept mă deranja deja de ceva vreme”, a scris pe Twitter Federer, 38 de ani. „Am sperat că va trece, dar după o examinare și discuții cu echipa mea, am decis să fac o intervenție chirurgicală artroscopică. După procedură, medicii au confirmat că a fost decizia corectă și că sunt încrezători într-o recuperare completă. Vă mulțumesc tuturor pentru spijin. Abia aștept să revin! Ne vedem pe iarbă”.
Câștigătorul a 20 de titluri de Grand Slam a avut probleme cu genunchiul vizibile la Australian Open, acolo unde a atins semifinalele, fiind învins de viitorul campion, Novak Djokovic.
{{text}}