Tenis

SIMONA HALEP - JENNIFER BRADY 6-2, 6-0 // VIDEO + FOTO Victorie-fulger pentru Halep » Simona nu i-a dat nicio șansă lui Brady și s-a calificat în finală la Dubai! Pe cine va înfrunta pentru trofeu

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Friday, 21 February 2020

Simona Halep (28 de ani, 2 WTA) a învins-o pe americanca Jennifer Brady (24 de ani, 52 WTA), scor 6-2, 6-0, și s-a calificat în finala turneului de la Dubai. Adversară îi va fi kazaha Elena Rybakina (20 de ani, 19 WTA).

  • Finala de la Dubai dintre Simona Halep și Elena Rybakina va avea loc sâmbătă, de la ora 17:00, liveTEXT pe GSP.RO și în direct pe TV DigiSport 2.

Simona a tras învățămintele necesare din primele două meciuri, când Ons Jabeur și Aryna Sabalenka au pornit puternic și au pus-o pe Simona în postura de a veni din spate. Astăzi, campioana de la Wimbledon 2019 a servit impecabil în debut, grăitor în acest sens fiind game-ul cu numărul 4, când Brady nu a returnat nicio minge în teren. 

Simona Halep, finalistă la Dubai

Simona a intensificat ritmul în setul secund. Fără vlagă, Brady a fost martoră la jocul maiestuos al româncei. În game-urile de final, Halep a inventat lovituri de geniu, passing-uri în cross și clasicul backhand năprasnic în lung de linie. 

Halep - Rybakina 0-1 

Elena Rybakina (20 de ani, 19 WTA) a învins-o pe Petra Martic (15 WTA), scor 7-5(5), 7-6(2) și este adversara Simonei din ultimul act. Halep și Rybakina s-au întâlnit o singură dată în circuitul WTA, în 2019, la Wuhan. Simona Halep s-a accidentat și a abandonat la scorul de 5-4 pentru adversară în primul set.  

FINAL » Simona Halep - Jennifer Brady 6-2, 6-0

Game, set și MECI Simona Halep!

5-0, Break Halep: Simona este imposibil de trecut astăzi!

4-0, Game Halep: Simona scoate la înaintare toate atuurile. Își creează șansa de game cu un passing în cross scurt, din alergare, apoi închide cu altă lovitură de trecere, dar de data asta în lung de linie. 

3-0, Break Halep: Fără să forțeze, Simona obține două oportunități de break. Brady le salvează, dar românca perserverează și închide game-ul cu două lovituri devastatoare: un backhand în lung de linie și un forehand inside-out din spatele terenului. Alexandru Dulgheru a fost uimită de reverul Simonei: „Nu știu cum simte aceste lovituri!”

2-0, Game Halep: Cel mai disputat joc pe serviciul Simonei. 

1-0, Break Halep: Simona continuă să tureze motoarele. Brady, descumpănită, nu găsește nicio soluție pentru a o pune în dificultate.

A început setul secund!

6-2, Game și SET Halep: Fanii români aflați în tribunele arenei centrale de la Dubai scandează în picioare numele Simonei! Halep și-a adjudecat setul după 36 de minute.

5-2, Game Brady: Americanca joacă fiecare lovitură la limită și de data aceasta are noco. Câștigă la -30 și rămâne prelungește agonia primului set. 

5-1, Game Halep: Simona continuă să joace impecabil din punct de vedere tactic. Românca este jucătoarea mai lucidă, mai inspirată și pare mult mai proaspătă. Reușește să ajungă la timp la fiecare minge venită de la Brady. 

4-1, Break Halep: Jocul precis al Simonei o forțează pe Brady să riște. În tentativa de a scurta raliurile și de a produce lovituri câștigătoare rapid, Jennifer comite multe erori neforțate. 

3-1, Game Halep: Joc fulger pe propriul serviciu al Simonei. Brady nu a returnat în teren nicio servă a româncei. 

2-1, Game Brady: Simona nu îi oferă niciun punct ușor adversarei. Deși serviciul îi funcționează la parametri rezonabili, Brady câștigă game-ul datorită unui out milimetric pe un forehand în lung de linie al româncei. 

2-0, Game Halep: Brady își creează două șanse de break, dar Simona le salvează datorită unei agresivități crescute. Halep lovește lung cu forehand-ul, de două ori la limită, chiar pe linie. 

1-0, Break Halep: Simona își impune ritmul încă din startul înfruntării. Returnează lung, profită de serviciul temător al lui Brady și punctează prima pe tabelă. 

Jucătoarele au ieșit pe teren! Jennifer Brady servește prima.

Simona Halep este la a doua semifinală din acest an, după cea de la Australian Open 2020, și o conduce cu 2-0 pe americanca Jennifer Brady la înfruntările directe.

  • Simona Halep a trecut la Dubai de Ons Jabeur (1-6, 6-2, 7-6) și Aryna Sabalenka (3-6, 6-2, 6-2), după ce a pierdut de fiecare dată primul set.
  • De partea cealaltă, Jennifer Brady a făcut un turneu foarte bun până acum la Dubai. Americanca a trecut de Elina Svitolina (6-2, 6-1), Marketa Vondrousova (6-4, 6-4) și Garbine Muguruza (6-7, 6-3, 6-4).

Jennifer Brady // foto: Getty

„Oriunde merg am parte de un sprijin incredibil. Ador să joc la Dubai. Abia aștept să mă revăd cu fanii în semifinale. Am jucat la Melbourne cu Brady, nu a trecut mult timp. Fiecare turneu e o noua provocare” - Simona Halep

„Simona este o jucătoare grozavă, o luptătoare. Va fi cu siguranță dificil. Am avut mingi de set cu ea la Australian Open, dar nu am fost capabilă să le gestionez. Trebuie să joc fiecare punct, nu conteaza dacă e minge de meci, primul punct al meciului sau minge de set" - Jennifer Brady 

Simona Halep, candidată la lovitura anului

CITEȘTE ȘI:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.