Ilie Dumitrescu (50 de ani), în prezent analist sportiv și om de afaceri, e dispus să renunțe la tot pentru a lucra alături de Răzvan Burleanu la Federația Română de Fotbal!
Declarația fostului atacant a fost făcută în exclusivitate la emisiunea "Prietenii lui Ovidiu", difuzată pe GSP.ro în fiecare miercuri, de la ora 20:00.
„La un moment dat o să lucrez în cadrul Federației! Da, chiar îmi doresc să lucrez în cadrul Federației! La un moment dat voi lucra acolo. Cu orice conducere! Angajează declarația mea, dar eu chiar mi-aș dori! Vreau un post în care să ajut Federația. Sunt foarte multe posturi p-acolo doar așa.
Mi s-a propus când au preluat ei conducerea Federației. (n.r. Răzvan Burleanu). Se întâmplase ce se întâmplase cu Popescu și am suferit foarte mult... Burleanu mi-a propus, dar nu puteam să schimb tricoul. Era prea repede să fac chestia asta. Eram în tabăra lui Popescu, nu puteam. La Lupescu n-am participat, l-am susținut din exterior cu tot sufletul, dar...”, a spus Dumitrescu în exclusivitate.
6 jucătoridin Generația de Aur au avut sau au încă relații extrem de tensionate cu actuala FRF: Prunea, Prodan, Lupescu, Gică Popescu, Hagi și Răducioiu
1 fotbalistdin Generația de Aur lucrează acum în cadrul FRF, Miodrag Belodedici, pe care administrația Burleanu l-a găsit în Casa Fotbalului în 2014
Hagi și Popescu, conflict deschis cu Burleanu
Gică Popescu a mărturisit că se simte „dat la o parte de actuala FRF, care are ceva cu Generația de Aur, însă oamenii ne au încă în memorie și ne vor păstra multe vreme acolo, indiferent de acțiunile celor din Federație”. ”Generația de Aur e eliminată, e scoasă din horă, din fotbalul românesc!”, adăuga Gică Hagi, după ce FRF nu l-a invitat la tragerea la sorți a grupelor pentru Euro 2020, eveniment organizat la București.
În trecut, Ilie Dumitrescu a fost susținătorul lui Gheorghe Popescu la alegerile pentru postul de președinte al FRF în 2014, dar cu o zi înainte de scrutin a „Baciul” a fost arestat în „Dosarul Transferurilor”. Apoi l-a susținut pe fostul său coleg de echipa națională, Ionuț Lupescu.
Răzvan Burleanu a câştigat, pe 18 aprilie 2018, un nou mandat de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, după ce l-a învins încă din primul tur de scrutin pe principalul contracandidat Ionuţ Lupescu. Burleanu a obţinut 168 de voturi, iar Ionuţ Lupescu 78 de voturi. Marcel Puşcaş a primit 8 voturi, iar Ilie Drăgan niciun vot. La Adunarea Generală au votat 254 de membri.
{{text}}