Liga 1

FCSB // Bogdan Vintilă se ridică împotriva lui Becali: „Nu o să mai prindă echipa” vs. „Cum să nu?”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 22 februarie 2020

FCSB // Bogdan Vintilă (47 de ani), tehnicianul roș-albaștrilor, i-a luat apărarea lui Olimpiu Moruțan (20, mijlocaș ofensiv), fotbalist despre care finanțatorul Gigi Becali a declarat că nu o să mai joace după prestația modestă din derby-ul cu Dinamo (1-2).

Sigur că Moruțan va primi șanse, cum să nu?! Aici nu e vorba despre șansă, neșansă, aici ești parte din lot. Când se va apela la jucători, ei trebuie să răspundă prezent și să fie în cele mai bune condiții fizice și psihice", a afirmat Vintilă, în cadrul unei conferințe de presă.

FCSB // Gigi Becali: „Moruțan nu o să mai prindă echipa”

Patronul FCSB decretase, la nervi, imediat după eșecul cu Dinamo (1-2), că Moruțan va face tușa:

„Moruțan parcă era circar acolo. Îmi pare rău de el, dar nu o să mai prindă echipa. Noi am jucat în nouă în prima repriză, Coman și Moruțan au jucat la ei. Moruțan e prințul nostru, se încurcă în minge. Îți dai seama că nu mai are când să prindă echipa", a declarat Becali, după Dinamo - FCSB 2-1.

5a fost nota primită de Moruțan în Gazeta Sporturilor, după Dinamo - FCSB 2-1

VIDEO // Conferință de presă Bogdan Vintilă, înainte de FCSB - Chindia

VIDEO // Match Preview FCSB - Chindia Târgoviște

CITEȘTE ȘI:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.