Campionate

BARCELONA - EIBAR 5-0 // VIDEO Poker Leo Messi! E a cincea oară când reușește asta în LaLiga și are 18 goluri în campionat

Articol de Daniel Scorpie  —  Saturday, 22 February 2020

Leo Messi, 32 de ani, nu a marcat patru meciuri, dar s-a răzbunat azi, cu patru goluri contra bascilor și i-a dat peste nas criticului Mendilibar.

"Nu cred că Messi va fi menajat. Acel bastard nenorocit se odihnește deja în timpul meciurilor, iar când îi acorzi o zi liberă se obosește mai mult dacă privește jocul din tribună!". Cuvintele lui José Luis Mendilibar l-au întărâtat pe căpitanul Barcei, care nu mai marcase de la meciul cu Granada.

14 minute i-au trebuit să ridiculizeze apărarea lui Eibar. I-a dat mingea printre picioare lui Arbilla și apoi dintre doi adversari l-a învins abil pe Dmitrovici. Startul ideal pentru catalani, chiar în ziua în care s-a aflat că mai mulți membri din Consiliul de Administrație al clubului i-au cerut demisia președintelui Josep Maria Bartomeu, în ultimul scandal "I3Ventures", și imediat alegeri anticipate.

Trei goluri din trei șuturi

Și Leo nu s-a oprit. A continuat recitalul și, din următoarele două șuturi, a și făcut hattrickul, după ce în precedentele 31 de șuturi (15 cadrate) n-a înscris deloc! Diagonală precisă din pasa trimisă de Vidal, apoi reluare simplă în plasă la assistul lui Griezmann. 3-0 la pauză, misiune îndeplinită și o ripostă la adresa fanilor care și ei l-au atacat pe președinte cu scandări "Bartomeu, demisia!".

http://www.gsp.ro/rezultate-live/clasamente/5Vezi AICI clasamentul actualizat din Spania!

Busquets și Piqué odihniți

Campioana s-a relaxat, cu gândul la duelul de la Napoli din Ligă, și bascii au echilibrat și au avut și un gol (Sergi Enrich) anulat. După ce De Jong, introdus în locul lui Busquets, îl salvase pe ter Stegen. Quique Setién l-a menajat și pe Piqué, dând semnalul relaxării, chiar dacă și lui Lenglet i s-a refuzat un gol. Cine zicea că Messi se odihnește? A făcut pokerul, după ce a driblat în șase metri și portarul! A fost loc și de două assisturi ale noii achiziții Braithwaite. Chintă servită.

388de minute a așteptat Messi pentru a înscrie iarăși în LaLiga. Cea mai lungă serie negativă în ultimii șase ani s-a rupt azi

29de goluri a marcat Messi împotriva echipelor pregătite de Mendilibar, cele mai multe pentru un antrenor în istoria LaLiga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.