Ianis Hagi (21 de ani) e pe val în Scoția, fiul lui Gică Hagi marcând recent o „dublă” în meciul Glasgow Rangers - Sporting Braga 3-2.
Gigi Becali, finanțatorul celor de la FCSB, e de părere că „Regele” n-ar fi trebuit să meargă în Scoția săptămâna trecută, considerând că acest lucru a cântărit decisiv în ratarea play-off-ului.
„Gică e de 100 de ori mai mulțumit să primească de la Dumnezeu pentru Ianis decât pentru Viitorul. Dacă nu pleca la Ianis, el era în play-off acum, dar a mers la copil. Orice factor psihologic contează. Dacă Viitorul avea 2-0 la pauză cu Clinceni, Astra n-ar mai fi jucat la fel cu Sepsi. M-ați înțeles?”, a declarat Becali, la Pro X.
Cu 3 zile înaintea meciului decisiv cu Academica Clinceni, Hagi senior s-a deplasat la Glasgow pentru a-l urmări pe Ianis în Europa League. Gică i-a purtat noroc fiului său, care a înscris o „dublă” de senzație.
{{text}}