Campionate

Răzvan Lucescu, în topul celor mai buni antrenori ai lumii » Românul, peste Carlo Ancelotti și Unay Emery

Articol de Eduard Apostol  —  marţi, 25 februarie 2020

Tehnicianul român Răzvan Lucescu (51 de ani) este pe locul 16 în clasamentul elaborat de clubworldranking.com privind cei mai buni antrenori din lume, topul fiind condus de managerul lui Liverpool, Jurgen Klopp.

Lucescu a început să fie apreciat la adevărata sa valoare! După eventul câștigat en fanfare în Grecia cu PAOK Salonic, românul a preluat vara trecută pe Al Hilal cu care se luptă la titlu în Arabia Saudită, liderul clasamentului având 3 puncte avans în fața lui Al Nassr după 19 etape. Pentru conaționalul nostru vorbește și parcursul de la Mondialul cluburilor, acolo unde a atins faza semifinalelor, după ce s-a aureolat cu Champions League al Asiei.

Răzvan Lucescu, top class

Toate aceste rezultate i-au adus prestigiu lui Lucescu. Site-ul clubworldranking.com, care însumează topuri din fotbalul de pe mapamond, l-a plasat pe Răzvan pe locul 16 în clasamentul la zi al antrenorilor din lume! 

O poziție onorantă, având în vedere că Jurgen Klopp (Liverpool) este lider, urmat de Marcelo Gallardo (River Plate) și Ernesto Valverde (Barcelona). În top 10 se mai regăsesc Maurizio Sarri (Juventus), Pep Guardiola (City) și Thomas Tuchel (PSG). Diego Simeone (Atletico) și Zinedine Zidane (Real Madrid) sunt pe 11, respectiv 12.

Cum se calculează

Și mai onorant este că Răzvan Lucescu (8.564 de puncte) îi devansează, printre alții, pe Julian Nagelsmann (Leipzig) și Lucian Favre (Dortmund), extrem de apreciați în fotbalul european. Sau pe Carlo Ancelotti, Unay Emery și Simone Inzaghi, cu rezultate remarcabile. 

Cum s-a ajuns la acest clasament: site-ul informează că în fiecare luni se calculează ultimele 52 de rezultate ale fiecărui antrenor în parte. Fiecare scor este „cântărit" din perspectiva topurilor interne și a diversele componente după care sunt transformate în puncte. Locurile sunt adaptate în funcție și de ultimul rezultat, în timp ce punctele ce corespund săptămânii de acum un an se pierd.

VEZI ȘI:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.