Diverse

EXCLUSIV // VIDEO Moment colosal la "Prietenii lui Ovidiu". Dan Puric îl imită senzațional pe regretatul Radu Beligan: "Ești genial! Ești nemaipomenit!"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 26 februarie 2020

Dan Puric, unul dintre cei mai cunoscuți actori, eseiști și regizori din România, a acceptat invitația directorului Gazetei Sporturilor, Ovidiu Ioanițoaia, de a participa la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, pe GSP.RO, miercuri, de la ora 20:00.

Acesta a povestit un moment excepțional care l-a trăit la Teatrul Național din București alături de marele actor Radu Beligan.

- L-ați cunoscut și ați lucrat cu Radu Beligan.
- De-o inteligență extraordinară. El intra în altă categorie. Era complex! El m-a băgat în Teatrul Național. Îmi terminasem stagiul la Botoșani și el m-a văzut. Domnul Mihai Mălaimare a venit la Botoșani să pună o piesă, jucam rolul principal. Ca să arate ce-a făcut el a dus-o și la Teatrul Național. L-a chemat și pe maestrul Beligan, care era directorul Teatrului Național, membru supleant al Comitetului Central, președintele Festivalului Mondial de teatru.

- Și ce s-a întâmplat?
- După piesă a venit, mi-a pus mâna pe umăr: "Ești genial! Am să te angajez aici la mine. Ai terminat stagiul? Ești nemaipomenit! Eu n-am văzut așa ceva în teatru. Mișcare, aplomb...". Și-am ieșit așa de mândru din Teatrul Național. Ningea...

- Pe părinți nu i-ați chemat atunci?
- Ba da.  Veneau mama și tata prin zăpadă... Tata mai încet, că era în vârstă, și mama îl certa. "Mamă, ți-a plăcut?". "Mamă, mie mi-a plăcut, dar nu mai vin cu nenorocitul ăsta la teatru niciodată. Mai dormea lumea-n sală, dar el sforăia în ultimul hal!". Eram atât de fericit că mă angaja meșterul Beligan. El avea jumătate din istoria teatrului românesc!

- După...
- După îi povesteam maestrului Beligan ce spectacole vreau să fac. Mă asculta și-mi zicea: "Ești fantastic de deștept. Dar ce dracu' cauți tu printre proștii ăștia de la Național?!". "Păi, dumneavoastră m-ați angajat!". Avea un umor fantastic. Revin la Rădulescu. Aveam tot felul de regizori vai de capul lor și le zicea: "Pe Puric lăsați-l în pace că se regizează singur!". Era o vorbă: "Prefer să am dreptate singur decât să mă înșel cu mii de dobitoci!".

URMĂREȘTE AICI EMISIUNEA INTEGRALĂ CU DAN PURIC

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.