O sută patruzeci și opt de zile au mai rămas până la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice, care va avea loc pe 24 iulie, la Tokyo.
Firma de analiză și statistică sportivă Gracenote a oferit un top virtual al medaliilor, așa cum a făcut-o în ultimii ani, înaintea edițiilor de JO. Previziunile lor sunt întemeiate pe o coroborare de date obiective, care duc la un rezultat provizoriu, bazat pe performanțele reușite de fiecare țară la precedenta ediție a JO, dar și la Campionate Mondiale și etape pe Cupă Mondială, acolo unde este cazul.
Ca și la anterioara previziune, România nu a prins Top 30 în ierarhia dominată de SUA, care ar urma să cucerească 117 medalii (47 de aur, 35 de argint, 35 de bronz). Pe următoarele locuri analiștii de la Gracenote au plasat China, cu un total de 87 de distincții și Rusia, cu 67. Între primele zece națiuni se mai află Japonia, Australia, Olanda, Marea Britanie, Germania, Franța și Italia. Pe locul 30 este poziționat Iranul, cu un total de 9 distincții (3 de aur, 2 de argint și 4 de bronz).
Între patru și șase medalii
Și analizele Comitetului Olimpic Sportiv Român ne situează dincolo de Top 30 la JO. "Federațiile sportive şi-au stabilit ca obiectiv un număr de medalii situat între 12 şi 15. Asta doresc federațiile sportive naționale, repet. Sigur că realitatea este însă, crudă... realitatea din punctul de vedere al Comisiei Tehnice a COSR este de 4-6 medalii. Potențialul nostru optimist ar fi undeva la 7-8 medalii", spunea Mihai Covaliu anul trecut.
La ediția precedentă a Jocurilor Olimpice, care a avut loc la Rio de Janeiro în 2016, delegația tricoloră a adunat patru distincții, dintre care una de aur pe care a cucerit-o echipa feminină de spadă, una de argint adusă de Florin Mergea și Horia Tecău și două de bronz câștigate de barca feminină de 8 plus 1 și de luptătorul Albert Saritov.
Până acum, 58 de sportivi români au obținut biletele pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, ei provenind de la înot, atletism, canotaj, kaiac-canoe, fotbal, lupte, tir, ciclism, gimanstică, baschet și tenis de masă. Calificările pentru alte sporturi sunt în plină desfășurare, urmând ca în lunile care urmează să se încheie și aceste procese.
Previziunile din 2016
Pentru Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, compania de analiză statistică Gracenote prevăzuse pentru România în aprilie un total de 8 medalii (patru de argint și patru de bronz), apoi în iunie șapte (două de argint și cinci de bronz), iar în iulie șase (două de argint și patru de bronz). Până la urmă, sportivii români au adunat cinci (1 aur, 1 argint și trei de bronz), dar au pierdut apoi un bronz în urma cazului de dopaj al halterofilului Gabriel Sâncrăian.
Locurile ocupate de România în clasamentul pe medalii la ultimele cinci ediții ale JO
Ediție | Gazdă | Loc | Nr. medalii |
2016 | Rio de Janeiro | 47 | 4 (1-1-2) |
2012 | Londra | 29 | 9 (2-5-2) |
2008 | Beijing | 17 | 9 (4-1-4) |
2004 | Atena | 14 | 19 (8-5-6) |
2000 | Sydney | 11 | 26 (11-6-9) |
Anulare versus pregătirile decurg normal
Epidemia de coronavirus, care s-a declanșat în China, ar putea determina anularea Jocurilor Olimpice de la Tokyo. Într-un interviu pentru Associated Press, Dick Pound, membru senior al Comitetului Internațional Olimpic (CIO), a spus că au trei luni la dispoziție pentru a lua o decizie în această privință. "Am putea împinge această hotărâre până la finalul lunii mai sperând că până atunci virusul e sub control. Iar dacă lucrurile nu sunt așa, ar trebui să ne gândim și la o anulare. Acesta este noul tip de război. În apropierea datei mulți se vor întreba dacă e totul sub suficient control pentru a merge la Tokyo", a spus Pound. După aceste declarații, Yoshihide Suga, purtătorul de cuvânt al guvernului japonez, a spus că Pound a vorbit în nume personal și nu al CIO, și că pregătirile pentru JO își continuă cursul normal.
{{text}}