Gabriel Răduță (52 de ani), șeful Centrului de Copii și Juniori de la Dinamo, a fost invitat în această dimineață la GSP Live.
La 7 ani după ce a fost numit în această funcție, Răduță a răspuns fără ezitări atunci când a fost întrebat despre cel mai mare regret pe care-l are din perioada petrecută la Academia „câinilor”.
„Regretul meu cel mai mare e că acești copii, la terminarea junioratului, n-au avut ușa deschisă la prima echipă pentru a beneficia de continuitate. Asta a fost filosofia clubului. La Dinamo se cer rezultate imediate, nu are nimeni răbdare cu tine, se vor jucători cu experiență, se vor cupe europene. Din păcate, n-am fost nici acolo și s-au și pierdut foarte mulți copii de-a lungul timpului.
Dacă aveam o strategie și o coerență cu centrul de copii și juniori, ar fi apărut unii jucători tineri și poate nu mai eram în situația în care suntem acum. Decât să aduci 25 de jucători pe nu știu câți bani, mai bine luai 5-6 de mare calitate pe lângă care acești jucători tineri să crească”, a spus Răduță, la GSP Live.
„În momentul în care am dat credit jucătorilor tineri, Florin Bratu a câștigat play-out-ul, dar apoi s-a schimbat filosofia. Nu știu dacă decizia i-a aparținut lui Bratu totalitate. Mai mulți oameni au luat acea decizie. În momentul în care s-a schimbat strategia, am clacat. Au venit niște jucători mult mai slabi decât jucătorii tineri care ar fi trebuit să facă pasul spre echipa mare. Nu s-a schimbat nimic, de 3 ani suntem doar în play-out - Gabriel Răduță, șef Centrul de Copii și Juniori Dinamo
- Gabriel Răduță, după ce Dinamo U19 a cucerit Cupa României în fața FCSB-ului, în 2018
Gabriel Răduță face referire la sezonul 2017-2018, când Dinamo, cu Florin Bratu pe bancă, a câștigat play-out-ul având în componență numeroși jucători care câștigaseră Liga Elitelor U19 în 2017.
În sezonul următor, Dinamo a renunțat la folosirea fotbaliștilor tineri, în locul lor fiind preferați jucători cu experiență la nivel de primă ligă. Roș-albii n-au prins nici în acel sezon play-out-ul și au terminat campionatul pe locul 9, cea mai slabă clasare din istorie.
{{text}}