Vineri a avut loc a avut loc ședința lunară a Comitetului Interministerial de coordonare și organizare a Turneului Final al Campionatului European de Fotbal 2020, iar MTS a făcut un anunț important în ceea ce privește linia de tren dintre Aeroportul Otopeni și Gara de Nord.
Astfel, Ministerul Tineretului și Sportului a ajuns la un acord cu reprezentații hotelului Vienna House, de lângă aeroport, pentru a permite finalizarea lucrărilor. Acesta era ultimul obstacol în construirea liniei de tren, lucrările pe tronsonul median fiind blocante în instanță. MTS susține că în mai se va termina construcția.
„Cele două aeroporturi, Băneasa și Henri Coandă, sunt pregătite să primească delegațiile oficiale și suporterii inclusiv din punct de vedere al formalităților vamale. În ceea ce privește continuarea lucrărilor la calea ferată care va lega Gara de Nord cu Aeroportul Otopeni, Ministerul Transporturilor a anunțat că s-a ajuns la un acord cu reprezentanții hotelului din zonă, urmând ca săptămâna viitoare să se semneze un protocol prin care se va permite executarea de foraje pentru montarea celor două pile. Cel târziu la sfârșitul lunii mai lucrările vor fi finalizate”
Comunicat MTS
În decembrie 2019, lucrările pe tronsonul dintre DN1 și pationoarul Ion Țiriac au fost blocate de decizia Curții de Apel, ca urmare a cererii făcute de hotel. Acum, Guvernul și CFR au undă verde pentru a termina linia de tren necesară pentru a prelua fanii care vor veni în București.
420 de milioane de euroar fi costul total al lucrărilor
La această oră, un turist care dorește să meargă cu trenul spre aeroport trebuie să ia trenul de Urziceni, care circulă de 3 ori pe zi, la 10:00, la 14:33 și 16:45. Coboară la punctul de oprire aeroport și de acolo ia un maxi taxi preț de 5 minute.
Campionatul European de Fotbal din 2020 se desfășoară în perioada 12 iunie - 12 iulie. Arena Națională din București va găzdui meciuri din grupa C a competiției și o șaisprezecime de finală. Potrivit informațiilor din caietul de sarcini al UEFA pentru EURO 2020, peste 22.000 de suporteri străini sunt așteptați la fiecare meci găzduit de Arena Națională.
{{text}}