Sporturi   •   Gimnastica

Marian Drăgulescu se tratează la spitalul de nebuni!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 18 martie 2008

Federaţia Română de Gimnastică nu vrea să îi dea campionului 5.000 de euro ca să urmeze un program de recuperare în SUA.

Marian Drăgulescu, multiplu campion mondial şi european la gimnastică, a ajuns să fie bătaia de joc a federaţiei de specialitate. După ce a fost diagnosticat iniţial cu probleme în zona cervicală, „Marocanul” s-a gândit să urmeze un tratament în Statele Unite ale Americii ca să nu rateze prezenţa la Jocurile Olimpice care bat la uşă. Din nefericire, FRG nu i-a întins nicio mână de ajutor. Dimpotrivă, prin preşedintele Adrian Stoica, nu vrea să îi dea 5.000 de euro pentru o consultaţie amănunţită în SUA.

Sunt complet dezamăgit. Federaţia nu doreşte să îmi dea 5.000 de euro. Oficialii m-au trimis la nişte spitale din Bucureşti. Recent, am fost la spitalul nouă, la ăla de nebuni. Acolo am încăput pe mâna a doi doctori. Popa Constantin şi Medrea. Unul zicea ceva, altul altceva. Că... să vezi, că nu e nimic, că nu pare a fi... adică, nimic concret. Unul a zis că am probleme cervicale, altul că am probleme toracice, iar un altul că am ceva în zona lombară. E o bătaie de joc totală şi asta în contextul în care se apropie Jocurile Olimpice. Mai e puţin până în vară. Nu mai pot merge în Statele Unite ale Americii, fiindcă nu am aceşti bani. Am adus atâtea medalii României şi asta e drept răsplată. Să fiu trimis la spitalul de nebuni la tot felul de medici incompetenţi”, a declarat, pentru „ATAC”, marele campion la gimnastică.



„Îi dau în judecată”

Enervat pe această situaţie absolut jenantă, Marian Drăgulescu intenţionează să dea în judecată Federaţia Română de Gimnastică. „Îi dau în judecată, altfel văd că nu se mai poate. Eu am asigurare medicală din partea sponsorului federaţiei şi mi se refuză tratamentul. În România, orice e posibil. Acum, mă plimb de la un spital la altul. Am fost la nebuni, urmează să merg la Elias pentru o tomografie. Ce este stupid, e că nimeni nu se încumetă să semneze pe analizele medicale. Nici un doctor. Normal ar fi trebuit ca doctorii să îşi pună semnătura pe ceea ce fac. Să se ştie clar ce am, dacă sunt bolnav sau nu, nu să fiu plimbat cu preşul. Nimeni nu îşi asumă responsabilitatea semnăturii”, a mai spus Marian Drăgulescu pentru „ATAC”.



Ministrul Sănătăţii îi sare în ajutor

Eugen Nicolaescu, ministrul Sănătăţii, a rămas consternat de situaţia lui Marian Drăgulescu. „Dacă se află într-o asemenea situaţie, să fie plimbat dintr-un loc în altul, îl invit pe Marian cu mare drag la minister. Având în vedere că se apropie Jocurile Olimpice, Marian trebuie să îşi rezolve problemele medicale şi să aibă un diagnostic concret. Noi, la Institutul de Medicină Sportivă, îi vom pune la dispoziţie toată aparatura necesară. E campionul nostru şi reprezintă interesul României. Când are timp, să treacă pe la mine la minister”, a precizat, pentru „ATAC”, ministrul Nicolaescu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.