Liga 1

CFR CLUJ - ASTRA // Intrarea gratuită la primul meci din play-off! Decizia luată de conducerea campioanei României

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 01 martie 2020

CFR Cluj și Astra se întâlnesc luni, de la 20:30, în prima rundă din play-off. Oficialii campioanei României au decis ca accesul la meci să fie gratuit. 

CFR Cluj vrea să își maximizeze șansele pentru un nou titlu și își cheamă la stadion fanii. Intrarea la primul meci din play-off va fi gratuită. Spectatorii care au achiziționat deja bilete vor primi banii înapoi, a anunțat conducerea „feroviarilor” printr-un cominicat de presă.

Mesajul transmis de CFR Cluj

„INTRAREA LIBERĂ LA MECIUL CU ASTRA️ 

Mâine e primul meci din play-off iar băieții au mare nevoie de susținerea voastră! Conducerea clubului nostru a decis să lase intrarea gratuită la acest meci pentru a oferi suporterilor posibitatea să vină într-un număr cât mai mare în Gruia.

Haideți acasă să-i încurajăm și să-i aplaudăm pe campionii noștri pentru parcursul european de excepție pe care l-au avut în acest sezon! Atunci când ne-ați fost alături și ați umplut stadionul, băieții au obținut rezultate importante, pentru că împreună suntem mai puternici️ E momentul să fim mai uniți ca niciodată! Avem 10 finale pentru titlu, iar mâine e prima dintre ele”, se arată în comunicatul emis de clujeni. 

Vezi și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.