Fotbal   •   Liga 1   •   GSP LIVE

EXCLUSIV VIDEO Un fotbalist decorat de Băsescu a ajuns muncitor în fabrică și a lucrat de la 6 dimineața până la 6 seara! „N-am avut cu cine să mă înțeleg!”

Articol de Răzvan Cîrceag   —  luni, 02 martie 2020

În ianuarie 2012, Marius Postolache (36 de ani) a uimit pe toată lumea când a ieșit de pe teren la un meci amical din Antalya, în semn de protest față de blatul pe care îl sesizase. După acel episod, fostul fotbalist nu a mai reușit să prindă nici un contract, nici măcar la Liga 3. 

  • Marius Postolache a fost prezent în studioul GSP Live și a vorbit despre momentul greu al carierei sale, care l-a făcut să se lase de fotbal și să își găsească de muncă în alte domenii. 

„M-am angajat la o fabrică din Timișoara, 3 zile am lucrat. Trebuia să urmăresc un monitor, erau piese auto, și te uitai să vezi dacă sunt piesele lipite. Colegii mei stăteau cu ochii lipiți să vadă unde sunt piesele lipite, eu încercam să le explic că dacă faci un pas în spate vezi mult mai bine. N-am avut cu cine să mă înțeleg. Problema a fost programul, lucrezi de la 6 dimineața până la 6 seara, apoi după 24 de ore începi iarăși 12 ore. După ai 3 zile pauză. 

 

La mine, a treia zi s-a făcut duminică dimineața și eu trebuia să plec din club cu băieții ca să merg la muncă. Eu la ora 5 m-am dus frumos la cămașă, la sacou, că trebuia să merg la muncă. Am ajuns acolo, m-am schimbat, mi-am luat halatul și când am văzut că ceasul era 6 am zis «Doamne, eu nu o să pot să fac asta toată viața». 



 


Așa că m-am dus la toaletă, am pus capacul și am dormit până la ora 10. Am dormit vreo 4 ore pentru că nu am mai putut, cu picioarele în sus și cu capul în jos, mi s-a făcut rău probabil și m-am trezit”

- Marius Postolache la GSP Live

Marius Postolache, recrutat de Răzvan Burleanu

Marius Postolache a fost cooptat ca speaker la FRF, de către Răzvan Burleanu, într-o campanie care a durat un an și două luni. Campania denumită „Fotbal curat” avea ca scop lupta împotriva meciurilor trucate. După ce s-a încheiat, Postalache a devenit agent de vânzări. 


„După un an și două luni s-a terminat, nu am aflat motivul pentru care nu a mai continuat campania. De atunci mi s-a alimentat o frustrare, pentru că toată lumea încearcă să facă pe jumătate. Apoi am lucrat ca agent de vânzări la RDS, cam 4 ani. Mergeam din ușă în ușă și încercam să informez oamenii despre ofertele firmei. Mi-a plăcut foarte mult pentru că în fiecare zi ți se întâmpla câte ceva. 

De fiecare dată când întâlneam o persoană mai în vârstă, nu mai mergeam la muncă. Îi rugam să-mi explice și să-mi povestească despre cum a fost după cel de-al doilea război mondial. Pur și simplu îmi doream să aflu de la o persoană care a trăit anii respectivi, după uitam și de muncă și de tot. Nu mă mai interesa. După am lucrat ca director regional de vânzări pentru o firmă din Ucraina, iar începând de astăzi sunt director general de vânzări la o altă firmă”, a povestit Postolache la GSP Live.

Postolache vrea să candideze la primărie

Fostul fotbalist din Liga 1, a anunțat la GSP LIVE că va candida la alegerile locale din 7 iunie 2020. Și îi cere ajutor financiar lui Becali. (DETALII AICI)

„Acum, pentru că m-am săturat de tot ce e în jur și văzând ce e la mine în localitate, la Dumbrăvița, am luat decizia pentru a candida pentru funcția de primar. Am demonstrat că banul și lucrurile necurate nu se țin de mine. Am spus tot ce am avut de spus. Am arătat că am coloană vertebrală. Voi fi independent!

Va trebui să fac pliante și altele. Singurul care ar putea să mă ajute ar fi Gigi Becali. Aș fi dispus să vorbesc cu el. Pare ireal. Vorbesc și îl întreb dacă mă poate ajută cu bani, sub forma unui împrumut”.

  • Postolache a uimit pe toată lumea când a ieșit de pe teren la un meci amical din Antalya, între Voința Sibiu, echipa din Liga 1 la care era legitimat, și polonezii de la KS Cracovia, actuala echipă a lui Sergiu Hanca. La pauză scorul era 0-0, iar Postolache a povestit că i-a auzit pe colegii săi care spuneau că polonezii trebuie să câștige cu 3-0. Partida s-a terminat cu scorul de 3-0 pentru Cracovia(DETALII AICI) 

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.