Fundașul central Ionuț Nedelcearu (23 de ani), în prezent la Ufa, este dorit în Premier League, de Watford.
Watford, formația care a întrerupt seria de invincibilitate a lui Liverpool, 3-0 în week-end, a pus ochii pe fundașul naționalei. Seku Traore, impresarul lui Nedelcearu, a dezvăluit în presa din Rusia că transferul se va face la vară, în schimbul sumei de 4 milioane de euro.
Dinamo așteaptă transferul
Dinamo l-a cedat pe Nedelcearu la Ufa în iarna lui 2018 în schimbul sumei de 600.000 de euro și a fost inspirată să păstreze un procent de 15% dintr-un eventual viitor transfer. Acum, Watford se arată interesată de serviciile fundașului central și e dispusă să plătească 4 milioane de euro. Dinamoviștilor le-ar reveni 600.000 de euro din această sumă.
{{text}}