Stranieri

Marius Șumudică i-a impresionat pe turci: „Mă doare inima pentru țara asta! Să fim uniţi!”

Marius Șumudică // FOTO: facebook.com/gaziantepfk/

Articol de Daniel Scorpie  —  Tuesday, 03 March 2020

Gaziantep, echipa lui Marius Șumudică, a pierdut pe terenul lui Başakşehir, 1-3. Antrenorul român dă vina pe ineficienţa ofensivă: „Jucăm bine, dar nu putem marca. Eu sunt plătit doar să îi pregătesc”. A avut şi un mesaj politic: „Mă doare inima pentru Turcia. Să fim uniţi!”.

Marius Şumudică a pierdut luni seară cu Gaziantepspor (1-3) pe terenul noului lider Başakşehir şi a rămas cu regretul că merita mai mult. Antrenorul român s-a plâns de ratările jucătorilor săi, oaspeţii având o bară în minutul 3! 

„Sunt plătit să îi pregătesc. Cred că jucăm un fotbal bun, însă nu suntem în stare să marcăm. Nu pot intra eu pe teren să o fac. Când fundaşii mei greşesc nu mai există compensaţii şi toată echipa suferă!”, a spus românul. Rezerva Kenan Ozer a reuşit abia la 0-2 singurul gol (72), din pasa de la Maxim, integralist, la fel ca Toşca. 

„Păcat de prima repriză” 

Şumi a explicat şi unde s-a făcut diferenţa în meciul de la Istanbul: „Dacă noi nu am putut fructifica ocaziile, adversarul a dispus de fotbalişti de calitate, care au punctat cu şuturi de la limita careului. Păcat că am făcut o primă repriză foarte bună, i-am dominat şi câţiva jucători de-ai lor, cu care am vorbit la final, mi-au spus că dacă deschideam scorul puteam câştiga. La fotbal trebuie să dai goluri, fără ele nu ai cum să obţii puncte!”. 

„Mă doare inima pentru turci” 

Tehnicianul i-a impresionat pe turci cu gestul de la conferinţa de presă. L-a îmbrăţişat pe Okan Buruk, rivalul de la echipa lui Erdogan, s-au fotografiat împreună şi au transmis, în direct, un mesaj de unitate în contextul conflictului militar cu Siria: „Mă înţeapă inima şi simt durerea acestui popor, pentru că Turcia este ca a doua mea casă. Trecem prin momente dificile ca ţară şi trebuie să strângem rândurile, să stăm unul lângă altul”. 

„Am jucat împotriva celei mai bune echipe din Süper Lig. Ei au venit după 120 de minute în Europa League, joi cu Sporting, şi nu pricep cum de nu sunt obosiţi şi au făcut două asemenea partide în numai trei zile?” 
Marius Şumudică, antrenor Gaziantep 

Silviu Lung şi Cristi Săpunaru, victorioși

Ceilalţi 2 români implicaţi în epilogul etapei a 24-a, Silviu Lung și Cristi Săpunaru, au învins şi speră să scape de ultimul loc şi retrogradare. Kayseri, fosta echipă a lui Şumudică, cu Lung şi Săpunaru 90 de minute, a trecut acasă de Göztepe (1-0) şi s-a apropiat la trei puncte de Konya, prima desupra liniei salvării. 

A fost al patrulea meci şi al doilea fără gol primit al portarului român după accidentarea de la mână, perioadă în care „lanterna roşie„ a luat 10 puncte. Şi l-a avut mereu în teren integralist şi pe Săpunaru, revenit de la Denizli după 16 meciuri prinse în tur!.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.