Sporturi   •   Box   •   INTERVIU

VIDEO Mike Tyson, interviu în lacrimi și fum de marijuana: „Mă simt ca un nenorocit! Urăsc acea persoană. Îmi e frică de ea”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 03 martie 2020

Mike „Ironman” Tyson (53 de ani) a oferit un interviu spectaculos, alături de „Sugar” Ray Leonard (63 de ani), și a vorbit despre cum acesta l-a impresionat în tinerețe. 

La interviu, în timpul căruia a fumat marijuana, Mike Tyson, fost campion al greilor în anii '90, s-a emoționat și a lăcrimat când a vorbit despre acesta. 

  • „Sugar” Ray Leonard e considerat unul dintre cei mai mari boxeri din istorie 
  • Activ între 1977 și 1997, „Sugar” Ray a câștigat titluri mondiale la 5 categorii
  • Mike Tyson și-a început cariera în 1985, fiind considerat unul dintre cei mai buni pugiliști din istorie. S-a retras în 2005. 
  • Tyson fost campion mondial la categoria grea la 20 de ani, fiind în cel mai tânăr din istorie. În 1992 a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru viol, fiind eliberat pentru bună purtare după 3 ani. 
  • La începutul carierei, „Ironman” Tyson a stabilit un record greu de egalat: a câștigat primele 19 meciuri prin KO, 12 dintre ele în prima rundă. 
  • În 1986 a câștigat prima centură, WBC, și în 1987 a adăugat și centurile WBA și IBF. A fost primul și singurul pugilist care a deținut la categoria grea centurile WBA, WBC și IBF.

„Te-am văzut luptând în 1979 cu Wilfred Benitez (n.r. când Sugar Ray a devenit pentru prima dată campion mondial). Eu aveam 13 ani și eram în detenție. Mă uitam la meci și vedeam cu te lupți cu campionul mondial la 17 ani. Era box profesionist, nu amator. Nici nu pot să vorbesc...”, a spus Tyson, moment în care a început să plângă. 


Ulterior, cei doi au avut un dialog:

Sugar Ray Leonard: „Mike, te iubesc! Te sprijin” 

Mike Tyson: „M-ai inspirat atât de mult, la naiba! Te-am văzut cu Roberto Duran, Mi-a schimbat viața. Am zis «Asta vreau să fiu!». Datorită ție. Te iubesc! Ești așa de frumos. Nu înțelegi... Pentru mine ești neumuritor!”

Sugar Ray Leonard: „Mulțumesc” 

Mike Tyson: „Când ai pierdut cu Macho (n.r. Hector Camacho, în 1997) nici nu a contat pentru mine. Nu m-a afectat. Ăla nu erai tu. Nici nu am plâns. Ăla nu era «The Sugar Daddy». Tu ești show-ul meu, omule!”

Sugar Ray Leonard: „Da, sunt!” 

Mike Tyson: „Mi-e frică de cel care eram”

Fost campion mondial, Mike Tyson a vorbit și despre viața lui și despre cum era în tinerețe și cum este acum


„Sunt un student al războiului. Știu toți războinicii. De la Charlemagne până la Achile, care e numărul unul dintre războinici. După aceea vin Alexandru cel Mare și Napoleon. Îi știu pe toți. Am citit despre toți. I-am studiat. Știu arta luptelor, știu arta războiului. Doar asta am învățat. De aceea eram temut, de aceea adversarilor le era frică de mine în ring. Îi anihilam pe toți. Pentru asta m-am născut. Acum, pentru că acele zile s-au dus, totul e gol! Nu mai e nimic. Lucrez la arta de a fi umil. De aceea plâng. Nu mai sunt acea persoană. Îmi e dor de asta.

Uneori mă simt ca un nenorocit. Nu vreau ca acea persoană să iasă la suprafață. Dacă se întâmplă asta, iadul vine cu acea persoană. Nu e deloc amuzant. Sună cool, ca și cum aș fi un bărbat dur. Dar urăsc acea persoană. Îmi e frică de ea”, a declarat Mike Tyson. 

50de victorii în 58 de meciuri are Mike Tyson, 44 fiind prin KO

Vezi și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.