Avocatul Pompiliu Bota a anunțat că a obținut oficial certificatul de înregistrare la nivel european pentru marca Steaua București. Gigi Becali a aflat însă că documentul nu are vreun impact juridic în războiul CSA - FCSB.
Astfel, Bota a speculat o breșă din lege și a obținut documentul de folosință a mărcii la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală.
„Prima dată trebuie să-l oblig pe Talpan să nu mai folosească marca, urmând să-l acționez în judecată”, a declarat Pompiliu Bota, pentru Ziar de Hunedoara.
Surse autorizate GSP.ro susțin însă că decizia în favoarea lui Bota nu influențează juridic în vreun fel scandalul dintre Gigi Becali și Clubul Sportiv al Armatei. Mai exact, certificatul respectiv nu are nicio valoare în instanțele din România și nu anulează victoriile obținute de Talpan.
Deși public avocatul din Hunedoara afirmă că încă nu a reușit să ia legătura cu Becali, GSP.ro a aflat că Bota l-a contactat deja pe patronul FCSB pentru a încerca să-i vândă așa-zisa marcă. Becali a refuzat însă să-i dea vreun ban, după ce s-a consultat cu avocații și a fost informat că documentele nu-i pot fi de folos.
Gigi Becali: „Nu-mi trebuie marca lui”
La câteva ore după apariția informației, Gigi Becali a oferit o primă reacție: „Nu mă interesează. Nu am nevoie. E mai frumoasă FCSB ca Steaua. Lumea știe cine este Steaua. FCSB este Steaua. FCSB înseamnă Fotbal Club Steaua București. Suporterii știu că asta este Steaua. Nu îmi trebuie marca lui, să se ducă la Talpan, poate-l bate Talpan. Nu are cum să-i oblige pe ei să nu mai folosească Steaua”, a spus acesta la TV Digi Sport.
Cine e Pompiliu Bota: un personaj controversat
Pompiliu Bota a dezvăluit încă din decembrie 2017 că vrea să obțină drepturile pentru marca Steaua: „Am depus un dosar acolo și sunt sută la sută sigur că voi câștiga”.
Avocatul hunedorean a avut probleme cu instanța din România, dar a încercat de-a lungul timpului să speculeze golurile legislative.
Fost inginer, a urmat Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Oradea, iar ulterior a susținut că este avocat. În aprilie 2012, Judecătoria Deva a dat o sentinţă care-l condamna la 6 luni de închisoare pentru „exercitare fără drept a unei profesii". Adică instanţa nu i-a recunoscut dreptul de a fi avocat. A făcut apel la Curtea de Apel Alba, dar i-a fost respins pe 29 mai și a ajuns la închisoare.
În 2015, a înregistrat la OSIM din România, dar şi la EUIPO marca şi denumirea Uniunii Naţionale a Barourilor din România" şi mărcile barourilor locale. Practic, barourile din România nu mai aveau voie să-şi folosească mărcile şi denumirea fără acordul lui Bota. În martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a decis, definitiv, că barourile înregistrate de acesta sunt legale. În martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a decis, definitiv, că barourile înregistrate de acesta sunt legale.
{{text}}