Liga 1

Eric de Oliveira, mărturisire cutremurătoare: „Eram dependent de alcool, aș fi luat și droguri! Am vrut să mă sinucid, eram deja pe marginea geamului”

Articol de Răzvan Cîrceag  —  vineri, 06 martie 2020

Eric de Oliviera (34 de ani), cel mai bun marcator străin din istoria Ligii 1, a fost la GSP Live și a vorbit despre una dintre cele mai negre perioade din cariera de fotbalist, atunci când a vrut să se sinucidă! 

Eric s-a transferat în 2011 la Karpaty Lviv, după ce a fost foarte aproape să semneze cu nemții de la VfL Wolfsburg. Din cauza unui conflict între cele două cluburi, Gaz Metan și Karpaty, brazilianul a făcut tușa multe luni în Ucraina. Mai mult, nu își primea nici salariul, iar frustrarea acumulată a început să îl apese tot mai tare. Din acest motiv, fotbalistul a ajuns până în punctul în care devenise dependent de alcool și a vrut să se sinucidă! 

Eric de Oliveira despre depresie

„Mereu mi se spunea că o să joc în meciul următor și nu intram deloc. Eram dezamăgit, am intrat într-un fel de depresie. Într-o seară, am ieșit cu un coleg, mi-a dat să beau, și de atunci am început să beau singur o sticlă de whisky pe noapte. Lăsam alcoolul doar în momentul când eram cu familia mea. Cu ei îmi reveneam, eram alt om. 

Când ei nu erau, eram singur și luam sticla. Cei de acolo m-au făcut să cred că sunt cel mai slab din lume. Eu mă gândeam să le dovedesc că sunt bun, voiam să joc. Trecuseră 4 luni și degeaba ... Să vii din România, unde ești cel mai bun străin din campionat, și să ajungi să crezi apoi că ești cel mai slab ... Mi-au ieșit pe tot corpul pete de la psoriazis, ajunsesem la 78 de kg”, a mărturisit Eric la GSP Live. 

Eric a fost la un pas de sinucidere! 

Ajunsesem deja în decembrie, eram de necontrolat cu băutura. Dacă în vremea respectivă aș fi avut acces la droguri, cred că foloseam și droguri. Dacă îmi dădea cineva, 100% luam! Într-o noapte m-am gândit să mă arunc de la etajul 6. M-am pus așezat în geam, nu știu ce aveam în minte. Eram amețit, eram... Era iarnă, ningea afară. Dintr-o dată a venit un vânt rece care m-a trezit, efectiv, și am început să plâng în hohote. M-am pus lângă geam și am început să plâng. Din ziua aia am pus stop și am zis că trebuie să fac ceva să plec de acolo”

Eric, sfaturi pentru tinerii aflați în momente grele 

„Le-aș recomanda să caute pe cineva repede, pe mama, tata, un prieten bun. Ca să vorbești, să te descarci. Îmi era rușine să le spun altora că nu mai am bani. Chestiile astea m-au făcut să mă retrag și să ajung în situația asta, îmi era rușine să îi cer cuiva bani. Înghițeam chestiile astea și mergeam înainte”
Eric de Oliveira, mijlocaș FC Voluntari

CV Eric: 

  • A jucat de-a lungul carierei la Metropolitano (Brazilia), Gaz Metan Mediaș, Karpaty Lvov (Ucraina), Pandurii Tg. Jiu, Al-Ahli (Arabia Saudită), Matsumoto Yamaga (Japonia), Najran (Arabia Saudită), Al-Markhiya (Qatar), Viitorul Constanța și FC Voluntari
  • Are 65 de goluri în Liga 1, depășindu-l recent pe Wesley da Silva, fostul atacant brazilian al celor de la FC Vaslui, în topul golgeterilor străini din istoria Ligii 1.
  • A cucerit Cupa și Supercupa alături de Viitorul, în 2019. A mai disputat o finală a Cupei Ligii, alături de Pandurii, în 2015
  • În iulie 2011, s-a căsătorit cu handbalista română Cosmina Dancu, alături de care are doi copii

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.