Meciul Poli Iași - Dinamo va opune duelul dintre Mircea Rednic și Dusan Uhrin, protejații și antrenorii apreciați în acest moment de suporterii „câinilor” din galerie.
Mircea Rednic a rămas iubit de către galeria dinamovistă, nu pot fi uitate momentele de război civil din miezul verii trecute când suporterii au vrut să-l repună în drepturi pe antrenorul mazilit de Ionuț Negoiță.
Dusan Uhrin i-a cucerit pe fanii dinamoviști, iar cei din galerie s-au pus scut în fața cehului în momentele în care s-a discutat despre oportunitatea unei schimbări la nivelul băncii tehnice.
Acum, ultimii doi antrenori preferați ai fanilor-acționari se vor duela pe o miză mare. Iașiul să se mai ridice în clasament după eliminarea Craiovei din Cupă, să întrerupă o serie de 9 eșecuri consecutive și-o remiză, Dinamo să nu alunece înapoi în zona roșie a retrogradării.
Rednic a fost idol, dar le-a dat și na-na!
„Nu vreau să mă răzbun, n-am nicio revanșă de luat, este un simplu meci. Logic, după victoria cu Craiova din Cupă, ar fi păcat să nu luăm 3 puncte și cu Dinamo în campionat”, a declarat Mircea Rednic.
Indiferent de cât vrea să dribleze „Puriul” miza personală a duelului, nu va trece niciodată peste demiterea din vara trecută la care a fost expus de Ionuț Negoiță și Bogdan Bălănescu, plus iureșul verbal ce-a urmat cu Florin Prunea, cu care s-a amenințat cu procese în civil!
Rednic rămâne antrenorul care a adus ultimul titlu de campion în Ștefan cel Mare, în 2007, în „era spartanilor”, și-a pregătit Dinamo în 4 mandate:
- A dus „haita” ultima oară în primăvara europeană, în urmă cu 13 ani, când a fost eliminată de Benfica
- A strâns 142 de jocuri în Liga 1 ca A1 la Dinamo, dar a încheiat ediția precedentă pe cea mai joasă poziție, locul 9, din istoria grupării. I-a dus ultima oară pe „câini” în finala Cupei României, pierdută la penalty-uri în favoarea CFR-ului (2016).
- Rednic este antrenorul activ cu cele mai multe partide pe bancă în prima ligă din România, 333 de jocuri (157 victorii - 89 remize – 87 înfrângeri).
- Mircea a strâns totuși 15 meciuri contra lui Dinamo și are 8 victorii. Plus o remiză și 6 eșecuri. Bonus: a câștigat 3 trofee în finale contra „câinilor”! Cupa României în 2002, Supercupele din 2002 și 2003, toate ca antrenor al Rapidului.
Dusan Uhrin, new entry
Dusan Uhrin este new entry în sufletul suporterilor dinamoviști. Fanii din galerie au fost cuceriți de victoria din Derby de România, de faptul că antrenorul ceh a creat impresia că ar putea schimba ceva în bine la echipa roș-albă, tehnicianul are, momentan, credit total.
„Nu plec nicăieri, rămân la Dinamo, vreau să clarific acest detaliu, deși am mai spus-o de nu știu câte ori”, a repetat Uhrin, atât în fața jucătorilor, cât și a ziariștilor.
Duelul direct Rednic - Uhrin înseamnă o victorie de fiecare parte. Ambele de acum mai bine de un deceniu. Cehul l-a învins pe „Puriu” în ediția 2007/2008 într-un duel Rapid - Poli Timișoara (0-1), Rednic a învins cu 3-0 în deplasare, pe Bega, ca antrenor al lui Dinamo, în ediția 2008/2009, când „câinii” au fost ultima oară cu adevărat în lupta pentru titlu.
5 trofeea câștigat Rednic ca jucător cu Dinamo, două titluri și 3 Cupe ale României, plus o semifinală de CCE și una de Cupa Cupelor
47 de victoriia strâns Uhrin ca antrenor în Liga 1 în 94 de meciuri. Plus 24 de remize și 23 de înfrângeri
Schimb de replici Rednic - Negoiță în vara lui 2019:
„Eu îl întreb pe domnul Negoiță ce vinde? Stadion n-ai! Palmares ai? Ce vinzi? Suporterilor le transmit să aibă încredere în mine” - Mircea Rednic, ex-antrenor Dinamo
„Rednic vine cu vrăjeli, manipulări, intoxicări, doar ca să conducă acest club. Eu sunt deschis în continuare dacă vrea, dar nu pe vrăjeală. E ușor să vorbești, el are mult timp liber și niciodată n-a fugit de bâlci. De abureli e plină România” - Ionuț Negoiță, patron Dinamo
200.000 de euroa împrumutat Rednic clubului Dinamo în sezonul precedent, bani pe care și i-a recuperat din drepturile TV ale clubului
Fanii lui Dinamo merg la meci
Suporterii din PCH, fanii-acționari ai „câinilor”, care au mai virat 300.000 de lei în conturile clubului în urmă cu 3 zile prin intermediul programului socios DDB, vor face deplasarea în Copou, se speră la cel puțin 300 de roș-albi în tribune.
Ultrașii vor pleca sâmbătă dimineață din Capitală, 70 de lei costă drumul cu autocarul, plus 10 lei biletul la meci.
Precedent: Eugen Neagoe i-a pedepsit
Este o premieră pentru Rednic, va reîntâlni Dinamo după mazilirea de vara trecută. În momentul în care a fost războiul civil atunci, cu fanii de partea „Puriului”, asediind de-a dreptul hotelul lui Ionuț Negoiță și casa lui Bogdan Bălănescu, roș-albii l-au pus antrenor pe Eugen Neagoe.
„Geană” a fost expus presiunii și era să moară pe bancă la meciul cu Craiova (0-2). Ulterior, a fost obligat să plece de la Dinamo, cu mențiunea că s-a făcut o despărțire amiabilă.
Neagoe n-a uitat afrontul și-a contribuit și el la eșuarea echipei din „Ștefan cel Mare”: ca antrenor la Hermannstadt a învins Dinamo, scor 4-2, în antepenultima etapă din 2019, roș-albii nemaiprinzând play-off-ul din urmă.
{{text}}