Sporturi   •   Box   •   UCIDERE DIN CULPĂ

Ionuţ Gheorghe la judecată!

Articol de Ionuţ Coman   —  miercuri, 19 martie 2008

Pentru că a accidentat mortal două persoane în 2006, Ionuţ Gheorghe e inculpat sub acuzaţia de ucidere din culpă



Singurul pugilist român calificat la Jocurile Olimpice de la Atena, Ionuţ Gheorghe, a primit ieri o veste şocantă. Constănţeanul riscă să petreacă ani buni în închisoare după ce procurorii constănţeni au decis să-l trimită în judecată pentru ucidere din culpă în urma accidentului rutier soldat cu moartea a două persoane, din 15 octombrie 2006.

Conform rechizitoriului, Ionuţ Gheorghe venea dinspre Constanţa la volanul unui BMW, proprietate personală, şi, la un moment dat, a efectuat o manevră de depăşire a două autoturisme ce rulau înaintea sa la intrarea în localitatea Ovidiu. Potrivit anchetatorilor, din cauza vitezei, tînărul a pierdut controlul maşinii şi s-a izbit de un parapet. Maşina s-a răsturnat de mai multe ori şi a pătruns pe contrasens, unde a lovit o Dacie Papuc ce se deplasa regulamentar şi în care se aflau trei persoane. În urma impactului, o femeie de 35 de ani şi fiica sa, de 13 ani, au suferit multiple traumatisme şi au decedat la spital.

Aflat acasă, la Constanţa, sportivul a fost puternic afectat de anunţul făcut de procurori. "Orice va decide legea, voi suporta consecinţele. Este o pată neagră în viaţa mea şi regret enorm ceea ce s-a întîmplat, dar nu mai pot schimba nimic. Am trăit şi trăiesc clipe de cosşmar", a mărturisit cu lacrimi în ochi Ionuţ Gheorghe, care va continua pregătirea pentru Beijing: "Nu ştiu dacă tot ce se întîmplă îmi va afecta pregătirea, dar voi încerca să mă antrenez în continuare şi să aduc aurul olimpic pentru România".



144,6 km/h

este, conform expertizei tehnice, viteza maşinii conduse de Ionuţ Gheorghe înainte de impact



"Din cauză că accidentul s-a soldat cu două victime, Ionuţ Gheorghe riscă o pedeapsă de la 2 la 10 ani de închisoare"

Gigi Ştefan, prim procuror al Parchetului de pe lînga Judecătoria Constanţa

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.