Tenis

Simona Halep s-a retras de la Indian Wells! Când ar putea reveni pe teren + surpriza pregătită în calendar, în aprilie

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Saturday, 07 March 2020

HALEP S-A RETRAS DE LA INDIAN WELLS // Simona Halep (28 de ani, 2 WTA) a făcut un anunț trist în această dimineață, informând că nu va participa la turneul Premier Mandatory de la Indian Wells.

Pe fondul problemelor pe care le acuză la piciorul stâng, dificultăți cu care se confruntă chiar înainte de turneul câștigat la Dubai, Halep a anunțat că nu e pregătită să participe la turneul californinan care începe săptămâna viitoare. 

Astfel, dacă recuperarea decurge conform planului Simonei, e de așteptat ca Simona Halep să revină pe teren la Miami, a doua competiție de tip Premier Mandatory a anului. Turneul începe pe 23 martie, la o săptămână după Indian Wells. 

Simona Halep, în premieră la Charleston

Simona Halep a anunțat încă din luna octombrie a anului trecut că în 2020 va participa în premieră la Charleston, turneu care începe pe 6 aprilie. Competiția din State se joacă într-un climat inedit, pe zgură verde. 

Astfel, Simona ar putea bifa o noutate în programul său, ea începând sezonul de zgură în mod tradițional la Stuttgart. 

Turneul din Statele Unite e programat să înceapă cu o săptămână înaintea confruntării din Fed Cup dintre România și Italia, adică barajul pentru menținerea în Grupa Mondială.

Flash News // Simona Halep s-a retras de la Indian Wells

Vezi și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.