ASTRA - BOTOȘANI 1-0 // Astra Giurgiu a învins-o pe FC Botoșani, scor 1-0, în primul meci al etapei a doua din play-off. Gabi Tamaș a marcat unicul gol al partidei, din penalty.
Reușita fundașului de 36 de ani a venit chiar în ziua în care și-a înmormântat tatăl, decedat lunea trecută. Tamaș nu era inițial cel desemnat să execute penalty-ul.
Denis Alibec, executantul tradițional de penalty-uri de la Astra, a dezvăluit la finalul partidei că el a fost cel care a decis ca lovitura de pedeapsă să fie bătută de Tamaș.
„Am jucat pentru Gabi, ştiţi ce problemă a avut, ne bucurăm că a dat gol, s-a văzut că suntem o familie. Eu am decis ca el să bată penalty-ul. Aşa am vrut eu. Nu era Radunovic desemnat. Eu eram desemnat şi eu decid cine bate și cine nu!
Gabi este un caracter puternic, un lider pentru noi toţi, un adevărat model”, a spus Alibec, la Look Sport.
{{text}}