Fotbal   •   Liga 1   •   CRAIOVA

Îl falimentează Victor Pițurcă pe Adrian Mititelu? Ce apare pe site-ul FRF și o posibilă explicație! EXCLUSIV Reacția patronului de la FC U Craiova

Articol de Aurelian Botezatu   —  duminică, 08 martie 2020

Victor Pițurcă e în litigiu financiar cu Adrian Mititelu, patronul U Craiova 1948 SA, din Liga a 3-a, căruia îi solicită 7 milioane de euro. 

UPDATE 22:30

Adrian Mititelu a reacționat pentru GSP.ro: „N-are nicio șansă! Pițurcă a pus în executare deja această hotărâre împotriva lui Fotbal Club U Craiova aflată în faliment! Nu poate cere de la două persoane. Mai mult, creanța în raport cu actuala U Craiova 1948 SA este prescrisă. Pițurcă arată încă o dată cât este de HULPAV!”.

Pițurcă vrea 7 milioane de la Mititelu


În 4 martie 2020, la Comisia de Disciplină și Etică a FRF, pe lista cauzelor aflate pe rol a apărut și dosarul 32/CD/2020. Cu Victor Pițurcă drept „creditor” și U Craiova 1948 SA, club patronat de Adrian Mititelu, în calitate de „debitor”. 

Obiectul dosarului: „Executare drepturi financiare”. Termen: 18.03.2020. Este vorba, practic, de un litigiu financiar între tehnicianul de 63 de ani și clubul revenit în competiții în 2017, aflat la ora actuală în Liga a 3-a. Potrivit site-ului craiova-maxima.ro, „cum Piți nu a lucrat la noua firma a familiei Mititelu, singura explicație a acestui litigiu ar fi datoria de 7 milioane de euro a omului de afaceri către fostul selecționer, datorie din perioada 2010-2011”.

Atunci, Pițurcă a fost demis de la fostul club al lui Mititelu, FC U Craiova SA, dezafiliat de FRF în 2011 și falimentat în 2014. Iar instanțele civile și sportive de la noi i-au dat dreptate „Satanei”. 

Piți își cere drepturile financiare în condițiile în care, anul trecut, Mititelu a obținut recunoaștere de la FIFA că noul său club, U Craiova 1948 SA, e continuatorul celui dezafiliat. Forul mondial îl notificase cu privire la plata sumei 80.000 de dolari, reprezentând salarii restante în cazul australianului Josh Mitchell (35 de ani), fost jucător al FC U Craiova SA în perioada 2005-2009. Totodată, FIFA îl amendase cu 5.000 de franci elvețieni. Sume pe care omul de afaceri s-a grăbit să le achite imediat. 


Piți a câștigat la ÎCCJ în 2013

Pe 26 iunie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) i-a dat câştig de cauză lui Victor Piţurcă în procesul în care patronul Adrian Mititelu, a contestat o decizie a instanţelor din fotbal conform căreia FC U Craiova SA era obligat să plătească daune în valoare de 7 milioane de euro după ce l-a dat afară pe tehnicianul astăzi în vârstă de 63 de ani din funcţia de antrenor. 

Cum a ajuns FIFA la Mititelu

Când s-a pus problema salariilor restante pe care le revendica Josh Mitchell, cei de la FIFA au făcut o analiză. Iar concluzia a fost că nu există elemente care să nu certifice faptul că identitatea clubului FC U Craiova 1948, dată de nume, culori, logo, fani, istorie, jucători, stadion, e aceeași cu a FC U Craiova SA.     

Vezi și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.