Fotbal   •   Liga 2   •   RAPID

RAPID // Daniel Pancu, distrus după demitere: „Vă rog din suflet! Plâng!”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 10 martie 2020

Daniel Pancu (42 de ani), antrenorul demis de Rapid, a avut o reacție emoționantă pe contul personal de Instagram.

Vă rog din suflet! Nu mai trimiteți mesaje! Jucători sau suporteri! Plâng!”, a fost mesajul lui Pancu.

Fanii Rapidului au încercat să-l încurajeze pe Pancone și i-au transmis cele mai bune gânduri:


  • „Te iubim, Pancone”
  • „Ai fost, ești și vei rămâne idolul Giuleștiului”
  • „Pancone = Rapid” 
  • „Respect pe viață” 
  • „Te iubesc, idolul copilăriei mele”
  • „Baftă în carieră, Pancone! Nu a fost să fie de data asta, dar ai o carieră în față. Și dacă știi că e ceva necurat la club, te rugăm să ieși să dai cărțile pe față. Capul sus! Hai, Rapid!”

Daniel Pancu, demis de Rapid

Pancu a fost demis în cursul zilei de luni, 9 martie, de Rapid, după ce a condus echipa timp de un an și jumătate. „Da, am fost la şedinţă şi s-a luat decizia să ne despărţim. Este vorba despre demitere pentru că eu n-o să-mi dau niciodată demisia, am mai spus. Deşi eram convins că putem promova, s-a considerat că poate este nevoie de o schimbare. Chiar dacă în prima repriză cu Reşiţa echipa a jucat foarte bine", a declarat acesta, la TV Digi Sport.

Fostul jucător al giuleștenilor a fost demis din cauza rezultatelor modeste înregistrate de Rapid în ultima perioadă, care au făcut ca echipa să se îndepărteze de locurile fruntașe din Liga 2.


Rapid nu a câștigat niciun meci din cele trei disputate după reluarea campionatului. Două egaluri fără gol marcat (0-0 contra Politehnica Timișoara și Turris T. Măgurele) și o înfrângere (0-1 împotriva CSM Reșița) sunt rezultatele care au convins conducerea Rapidului să renunțe la serviciile lui Pancu.

6este locul ocupat de Rapid în Liga 2 în acest moment

37 de punctea câștigat Pancu alături de Rapid în acest sezon, în 23 de meciuri

VEZI ȘI:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.