Liga 2

UPDATE Dan Alexa, noul antrenor al Rapidului! Când va fi prezentat

Articol de Andrei Crăiţoiu, Remus Răureanu  —  marţi, 10 martie 2020

Dan Alexa (40 de ani) este noul antrenor al Rapidului. „Chirurgul” s-a înțeles deja cu giuleștenii, iar actele urmează să fie semnate în jurul orei 14:30.

UPDATE 19:00

Dan Alexa va fi prezentat miercuri, într-o conferință de presă care va avea loc la 12:30, în sala Rapid.

Știrea inițială

Oficial, Dan Alexa va fi numit director tehnic, însă, în practică, rolul său va fi cel de antrenor. 

  • Explicația: ieri, Rapid l-a dat afară pe Daniel Pancu, însă conducerea a realizat astăzi că nu își permite să achite clauza de reziliere.
  • Din acest motiv a transmis că va angaja pe hârtie un director tehnic, nu un antrenor, întrucât postul de tehnician va fi blocat de Daniel Pancu în continuare.

Dan Alexa era liber de contract după despărțirea de Astra Giurgiu, produsă în octombrie 2019. Tehnicianul a mai pregătit-o pe Rapid în sezonul 2015-2016, de asemenea în Liga 2, când a reușit să promoveze cu giuleștenii în prima divizie. 

De altfel, Dan Alexa este recunoscut ca un antrenor specializat în promovări, după ce a reușit această performanță cu 3 formații diferite: Poli Timișoara, Rapid și Dunărea Călărași.

Daniel Pancu, îndepărtat de Rapid

Rapid a rămas fără antrenor, după ce Pancu a fost înlăturat în cursul zilei de luni, 9 martie, de club. Fostul jucător al giuleștenilor a fost îndepărtat din cauza rezultatelor modeste înregistrate de Rapid în ultima perioadă, care au făcut ca echipa să se distanțeze de locurile fruntașe din Liga 2.

Rapid nu a câștigat niciun meci din cele trei disputate după reluarea campionatului. Două egaluri fără gol marcat (0-0 contra Politehnica Timișoara și Turris T. Măgurele) și o înfrângere (0-1 împotriva CSM Reșița) sunt rezultatele care au convins conducerea Rapidului să renunțe la serviciile lui Pancu.

6este locul ocupat de Rapid în Liga 2 în acest moment

37 de punctea câștigat Pancu alături de Rapid în acest sezon, în 23 de meciuri

VEZI ȘI:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.