Primul fotbalist de elită infectat cu COVID-19 a transmis un mesaj pe rețelele de socializare: ”Respectați regulile. Pentru noi, pentru cei dragi și pentru toți cei din jur”. Nu doar Juventus a intrat în carantină, ci și Inter. Foarte probabil, și Brescia, SPAL și Lyon vor face același lucru. Rugani a fost acolo!
O veste total neașteptată. În aceeași zi în care se anunțase că neamțul Timo Hübers, 23 de ani, fundașul lui Hannover (D2), este primul fotbalist profesionist atins de coronavirus, Juventus a șocat miercuri seară: "Daniele Rugani este pozitiv la COVID-19. E asimptomatic. Vom activa procedura de izolare pentru toți cei care au intrat în contact cu el". Întâiul jucător de elită infectat.
Rugani: "Vă rog să respectați regulile"
Noaptea, la ora 01:27, stoperul în vârstă de 25 de ani a transmis un mesaj pe rețelele de socializare. "Ați citit știrea și de aceea vreau să-i liniștesc pe toți cei care s-au preocupat de starea mea. Sunt bine", a scris Rugani, cerându-le tuturor: "Vă rog să respectați regulile, pentru că acest virus nu face diferențe. Să respectăm aceste reguli pentru noi înșine, pentru persoanele dragi și pentru toți cei care sunt în jurul nostru".
Poza de bucurie din vestiar. Cine mai e infectat?
Fundașul central e deja la izolare, dar acest lucru se va întâmpla în curând și cu mulți alții. "O fotografie o înspăimântă pe Juventus", a dezvăluit agenția Sportmediaset. Poza de bucurie a bianconerilor în vestiar, duminică, după 2-0 cu Inter. Rugani e acolo, printre ei, urlând de bucurie, după ce s-a îmbrățișat cu toți. Cine mai e infectat?
sursă foto: twitter @MATUIDIBlaiseAlte trei cluburi în carantină
Așteptându-se ca și alți jucători, membri ai staffului și oficiali să aibă coronavirus, clubul torinez a intrat în carantină. Decizie luată și de Inter, imediat cum s-a aflat vestea. Și nu doar Inter s-a alarmat.
Din 16 februarie, Rugani a fost titular două partide la rând în Serie A, cu Brescia (2-0) și SPAL (2-1), apoi a fost rezervă la 0-1 cu Lyon, în Champions League, și contra Interului. Foarte probabil, și ultimii adversari ai piemontezilor: Brescia, SPAL și Lyon!
{{text}}