Adrián, goalkeeperul spaniol al lui Liverpool, care a gafat la primul gol cu Atlético (scor 2-3), a fost atacat. ”A primit sute de amenințări cu moartea”, a scris The Sun.
Alisson, titularul lui Liverpool și unul dintre cei mai buni portari din lume, s-a accidentat exact când Klopp avea mai mare nevoie de el. Înlocuitorul său, Adrián, a greșit la primul gol al lui Atlético, degajând direct la adversar înainte ca Llorente să înscrie pentru 2-1.
După meci, după ce campioana Europei a pierdut în prelungiri și a fost eliminată, o mulțime de fani roșii l-au atacat pe goalkeeperul spaniol, l-au insultat și chiar amenințat pe rețelele de socializare. L-au amenințat cu moartea, anunță tabloidul The Sun. Sute de amenințări cu moartea!
"Sunt foarte trist și dezamăgit, e ceva la care nu ne așteptam", a scris Adrián, susținut de managerul german. "Ne-a salvat în alte momente dificile", a declarat Klopp, care nu și-a ascuns însă supărarea: "Nu Adrián ne-a pierdut meciul. Dar nici nu ne-a ajutat".
{{text}}