Liga 1

DINAMO // Florin Prunea, vehement după ce PCH i-a cerut demisia: „Unde m-aţi adus, fraţilor?” + „De Mihalcea nu se apropie nimeni!”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Thursday, 12 March 2020

Florin Prunea (51 de ani) a fost astăzi la conferința de prezentare a noului antrenor de la Dinamo, Adrian Mihalcea (42). Managerul „câinilor” a răspuns în urma comunicatului publicat de PCH, în care ultrașii dinamoviști i-au cerut demisia.

„Adrian Mihalcea a fost propunerea îmbrăţişată de patronul nostru din prima. Eu îi stimez pe fani, îi apreciez. Vorbesc cu ei şi acum, sunt în contact cu ei. Demisia nu mi-o dau, că nu sunt de capul meu aici. Dacă patronul consideră că trebuie să-mi dau demisia, atunci o fac.

Eu am picat ca musca în lapte aici. Ce vină am avut eu, nu pot să-mi dau seama. Liderii galeriei mi-au spus, încă din prima zi, că oricine ar fi venit la fel ar fi fost. Eu am picat în al patrulea Război Mondial.

Nu am făcut decât să-mi fac treaba, să muncim, să facem ceva. În condiţiile în care s-a lucrat aici, în acest sezon era greu. Eu mai am contract până în vară. Vedem după. Patronul, Dănciulescu şi Neagoe m-au convins să vin aici. Eu şi acum îi cert pe ei. «Unde m-aţi adus, fraţilor?»", a declarat Prunea.

Florin Prunea: „De Mihalcea nu se apropie nimeni!”

De asemenea, oficialul lui Dinamo a ținut să se poziționeze de partea noului antrenor din „Groapă”: „De Adi Mihalcea nu se apropie nimeni. Eu vă garantez asta. Este un fost coleg de-ai mei, care a crescut cu noi, un dinamovist adevărat, un antrenor care munceşte. Ştie la ce s-a înhămat, suntem alături de el, este antrenorul pe care l-am dorit cu toţii. Vine să muncească pentru Dinamo şi sunt convins că vom avea rezultate împreună".

VEZI ȘI:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.