Mircea Lucescu (74 de ani) ar putea reveni în Turcia, acolo unde este dorit cu insistență de Fenerbahce, club care pe 4 martie s-a despărțit Ersun Yanal.
Potrivit ziarului Takvim, șefii lui Fenerbahce îi propun lui Mircea Lucescu un contract până la finalul sezonului, din care au mai rămas 9 meciuri, și pentru următorii doi ani. Pentru acest sezon, Lucescu ar urma să primească un milion de euro, iar în următorii doi ani va primi 6 milioane de euro. În total, 7 milioane de euro pentru doi ani și 9 meciuri.
Dacă acceptă, Lucescu ar reveni în Turcia, acolo unde a câștigat campionatul cu marile rivale ale lui Fenerbahce, Galatasaray și Beșiktaș. De-a lungul carierei, Mircea Lucescu a antrenat la Corvinul Hunedoara, Dinamo Bucureşti, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter Milano, Galatasaray, Beşiktaş, Şahtior Doneţk, Zenit, precum şi echipa naţionalele României și Turciei.
După 25 de meciuri, Fenerbahce este pe locul 7, cu 40 de puncte. Are 9 puncte mai puțin decât Galasaray și Sivasspor, echipele de pe locurile 3 și 4, ultimele care duc în cupele europene.
„M-am întâlnit, de două ori, cu preşedintele Ali Koç înainte să vină Esrun Yanal, nimic mai mult. Mă onorează că sunt curtat, nu am primit nicio ofertă în această perioadă şi nu e ceva concret. Dacă fac mai multe comentarii, lumea va spune că «omul e nebun»”
Mircea Lucescu, în Fanatik
{{text}}