Italianul Carlo Cudicini (46 de ani), fostul portar al lui Chelsea, le cere oficialilor din Premier League să întrerupă campionatul pe fondul pandemiei de coronavirus.
Serie A și La Liga au fost suspendate pentru moment, dar Premier League vrea să facă notă discordantă. Un singur meci a fost suspendat oficial până acum, cel dintre Manchester City și Arsenal, iar Cudicini crede că oficialii tratează cu superficialitate această criză.
„Sincer, chiar nu înțeleg. Ce mai așteaptă Marea Britanie? Există deja o lecție pe care ar fi trebuit să și-o însușească, dar pare că cineva se crede mai deștept de atât”, a scris Cudicini pe Twitter.
Carlo Cudicini a evoluat pentru Chelsea între 1999 și 2009. A strâns 142 de apariții și are în palmares două CUpe ale Angliei, două Cupe ale Ligii Angliei și două Supercupe. În 2002 a fost desemnat de fani cel mai bun fotbalist al formației londoneze.
Coronavirusul poate închide fotbalul britanic
Premierul Boris Johnson a susținut în această seară o conferință de presă în care a anunțat o serie de măsuri mai dure, dar care nu vor intra imediat în aplicare: „Luăm în calcul să oprim toate evenimentele majore, cu atracție mare de oameni, inclusiv competițiile sportive. Discutăm modul în care vom aplica aceste măsuri”.
Sportul mondial, afectat de coronavirus
1. EURO 2020 ar putea fi amânat cu un an din cauza pandemiei de coronavirus. Decizia ar fi discutată de președintele UEFA, Aleksander Ceferin. Cum afectează coronavirus disputarea turneului final găzduit de București, aici
2. Champions League și Europa League ar putea fi următoarele competiții suspendate imediat de conducerea fotbalului european, scrie Marca.
3. Rugani,jucătorul lui Juventus, a fost diagnosticat cu coronavirus, după ce în urmă cu trei zile a stat alături de Ronaldo și ceilalți colegi la meciul cu Inter Milano. Cristiano Ronaldo nu se mai întoarce la Torino și intră în carantină. Cum arată poza care înspăimântă Juventus, aici
4. Indian Wells 2020,primul turneu din categoria Premier Mandatory din acest an, a fost anulat din cauza coronavirusului.Autoritățile au anunțat că și Miami, turneul imediat următor pe teren american, a fost anulat
5. Marius Marin (21 de ani) trăiește și joacă în Italia, la Pisa. Mijlocașul povestește scenele din „Cizmă”, unde totul pare a fi desprins dintr-un film horror, cu oameni blocați în casă de teama îmbolnăvirii cu COVID-19.„Parcă suntem în Call of Duty. La supermarket intrăm câte 5 persoane”
6. Peste Oceanul Atlantic, NBA a fost suspendată după ce un jucător a fost depistat pozitiv cu coronavirus!
{{text}}