Liga 1

Dumitru Dragomir dă de pământ cu ideea lui Burleanu de a schimba formatul Ligii 1: „O tâmpenie”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Friday, 13 March 2020

Dumitru Dragomir (73 de ani), fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, consideră că ideea lui Răzvan Burleanu, președintele FRF, de a avea 16 echipe în Liga 1 începând cu sezonul 2021/2022, dar cu păstrarea sistemului play-off și play-out, este extrem de neinspirată.

Dragomir este de acord cu numărul de 16 echipe în campionat, însă își dorește să se renunțe la sistemul cu play-off și play-out:

„O tâmpenie! El face bine că se gândește la 16 sau 18 echipe, dar trebuie să joace ca în Anglia, Germania sau Spania, noi trebuie să luăm exemplul marilor țări cu fotbal dezvoltat, nu trebuie să luăm exemplul Belgiei.

Trebuie 18 echipe, să prindă și orașele mari care sunt văduvite de fotbal de performanță: Ploiești, Timișoara, Constanța să fie ajutate puțin să promoveze și să se facă un campionat cu 18 echipe. Să joace tur-retur, frumusețea fotbalului este atunci când ultima clasată bate echipa de pe primul loc. Dacă joacă numai Steaua cu Dinamo, Steaua cu Craiova și CFR Cluj, țara nu se mai uită nimeni la televizor. Dar ia gândiți-vă să vină CFR Cluj la Ploiești, păi se rupe orașul în două. Asta trebuie, eu tot le spun dar ei nu ințeleg, habar nu au unii dintre ei”, a declarat Dumitru Dragomir la PRO X.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.