România trebuia să joace între 20-22 martie, la Podgorica, cu Thailanda, Norvegia și Muntenegru. „Tricolorele” au fost trimise acasă din cantonament, iar IHF a anunțat că turneele preolimpice la fete și băieți vor avea loc în luna iunie.
Turneele preolimpice feminine, care trebuiau să se dispute în Spania, Muntenegru și Ungaria au fost anulate.Federația Internațională de Handbal nu și-a mai asumat riscul disputării acestora din cauza pandemiei de coronavirus.
Federația din Muntenegru luase decizia ca turneul de la Podgorica, la care trebuia să participe și România, să se dispute fără spectatori, deși în Muntenegru, până acum, nu a fost confirmat nici un caz de infectare cu Covid-19.
Naționala pregătită de Bogdan Burcea și Robert Licu s-a reunit vineri, la Ploiești, acolo unde a început pregătirile în vederea turneului preolimpic. 20 de jucătoare erau în cantonament în momentul anunțării acestei știri. "Tricolorele" vor fi trimise acasă, urmând să se ia ulterior o măsură în privința reluării antrenamentelor.
Pe 17 martie, România ar fi trebuit să zboare spre Podgorica, dar toate biletele vor trebui acum anulate. România întâlnea în ordine Thailanda (20 martie), Norvegia (21 martie) și Muntenegru (22 martie). Acum, meciurile vor avea loc în luna iunie, datele urmând a fi stabilite ulterior.
{{text}}