International   •   Stranieri   •   EUROPA LEAGUE

Presa din Belgia l-a elogiat pe Ianis Hagi! „A demonstrat că are mai mult talent decât toți coechipierii săi”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 14 martie 2020

Rangers, echipa la care evoluează Ianis Hagi (21 ani), a pierdut manșa tur a optimilor Europa League împotriva celor de la Bayer Leverkusen, scor 1-3. Fiul „Regelui” a început meciul ca rezervă, fiind introdus pe teren abia în minutul 68, însă în minutele pe care le-a petrecut pe teren a reușit să impresioneze jurnaliștii belgieni.

Cei de la walfoot.be se întreabă de ce Genk a renunțat atât de ușor la internaționalul român, după ce acesta „a demonstrat că are mai mult talent decât toți coechipierii săi”, în doar 25 de minute petrecute pe teren.

„Rangers a fost condusă la pauză doar cu 0-1, în ciuda faptului că a avut posesie 28%. Aranguiz a dublat avantajul în minutul 67. Steven Gerrard n-a mai suportat şi l-a băgat pe fiul geniului Gică Hagi, Ianis. În mai puţin de 25 de minute, tânărul fotbalist român, care încă mai aparţine de Genk, a atins balonul de 17 ori, oferind o pasă magică în adâncime şi a avut două şuturi spre poartă.

Timp puțin, dar suficient, pentru a cere câteva explicații posibile pentru mica încredere pe care i-au acordat-o antrenorii Hannes Wolf și Felice Mazzu la Racing Genk.Hagi şi-a dorit foarte mult să facă diferenţa singur; a devenit furios când nu a putut repune mingea rapid în joc, a vrut să facă totul. Cert este că a demonstrat că are mai mult talent decât toți coechipierii într-o jumătate de oră de joc. WhoScored i-a oferit al doilea cel mai bun scor al echipei sale (6.5), în spatele fundașului James Tavernier, care a oferit pasa de gol pentru Rangers, din corner (7.2)”, au scris jurnaliștii belgieni.


Fază controversată cu Ianis Hagi pe teren

În minutul 78 al meciului Rangers - Bayer Leverkusen, fiul „Regelui” s-a văzut pus într-o postură delicată, după ce colegul Borna Barisic nu i-a permis românului să execute o lovitură liberă de la marginea careului. 

 Deși Ianis își anunțase intenția de a bate respectiva fază fixă, Barisic i-a luat mingea eroului din „dubla” cu Braga, spre dezamăgirea lui Hagi jr, care a gesticulat deznădăjduit din mâini.

Vezi și:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.