Din cauza pandemiei de coronavirus, Liga 1 e întreruptă cel puțin până la finalul lunii martie. Cluburile din Liga 1 și-au suspendat activitatea și au început să rostească diverse scenarii pentru situația în care campionatul va fi „înghețat” definitiv.
Sorin Cârțu, președintele celor de la CS Universitatea Craiova, a lansat sâmbătă seara o idee inedită: în cazul în care Liga 1 nu se mai poate relua în această primăvară, oficialul oltenilor propune ca ierarhia finală să fie desemnată pe baza clasamentului final din sezonul regulat, nu după actuala configurație a clasamentului din play-off.
„Se poate lua clasamentul final din sezonul regulat. E o idee, nu e una rea. Cei care sunt la conducere trebuie să ia decizii. Sigur că vor fi și nemulțumiri. Important e ce se decide și la UEFA, cum se vor pronunța cei de acolo”, a punctat oficialul alb-albaștrilor, la TV Digi Sport.
Ce s-ar întâmpla în această variantă?
Craiova ar fi favorizată de acel improbabil scenariu: oltenii au terminat pe locul secund, în spatele lui CFR Cluj, care ar câștiga din nou titlul. FCSB era pe 4 după terminarea celor 26 de etape din campionatul regulat. Numai primele TREI clasate au garantat accesul în cupele europene, campioana în preliminariile Ligii Campionilor, locurile 2 și 3 în preliminariile Europa League.
Cum ar ajunge FCSB în Europa? În acel moment ar fi două variante:
- Cupa este anulată: locul 4 merge în Europa League;
- Cupa se joacă: FCSB e nevoită să câștige trofeul, altfel una dintre Dinamo, Sepsi și Poli Iași se va califica în Europa League.
Clasamentul la finalul sezonului regulat:
1. CFR Cluj | 52p | |
2. Craiova | 46p | |
3. Botoșani | 45p | |
4. FCSB | 44p | |
5. Gaz Metan | 43p | |
6. Astra | 42p | |
7. Viitorul | 40p | |
8. Dinamo | 34p | |
9. Sepsi | 33p | |
10. Hermannstadt | 25p | |
11. Chindia | 25p | |
12. Poli Iași | 22p | |
13. Clinceni | 22p | |
14. FC Voluntari | 20p |
În scenariul propus de olteni, Clinceni și Voluntari ar fi echipele care ar retrograda direct, iar Poli Iași ar merge la barajul de menținere/promovare în Liga 1.
- Vezi AICI cum arată clasamentul din play-off!
- Vezi AICI configurația finală a clasamentului din sezonul regulat
Sportul mondial, afectat de coronavirus
- EURO 2020 ar putea fi amânat cu un an din cauza pandemiei de coronavirus. Cum afectează coronavirus disputarea turneului final găzduit de București, aici
- Champions League și Europa League au fost amânate din cauza pandemiei de coronavirus
- Mai mulți fotbaliști din Serie A au fost depistați pozitiv cu COVID-19. Cea mai afectată echipă este Sampdoria, cu 5 jucători. Au fost confirmate cazuri și în Anglia, Franța și Germania.
- Indian Wells 2020, primul turneu din categoria Premier Mandatory din acest an, a fost anulat din cauza coronavirusului. Ambele circuite, WTA și ATP, au luat pauză până în aprilie
- Marius Marin (21 de ani) trăiește și joacă în Italia, la Pisa. Mijlocașul povestește scenele din „Cizmă”, unde totul pare a fi desprins dintr-un film horror, cu oameni blocați în casă de teama îmbolnăvirii cu COVID-19: „Parcă suntem în Call of Duty. La supermarket intrăm câte 5 persoane”
- Peste Oceanul Atlantic, NBA a fost suspendată după ce un jucător a fost depistat pozitiv cu coronavirus!
- Marele Premiu al Australiei, prima cursă a anului din „Marele Circ”, a fost anulată după ce un membru al echipei McLaren a fost depistat pozitiv cu coronavirus.
{{text}}