International   •   Campionate   •   CAMPIONATE

Cum se va adânci prăpastia din fotbal după Coronavirus: comparație Rangers - Juventus

Articol de Dan Bâra   —  duminică, 15 martie 2020

În fotbal, sursele principale de venit provin fie din drepturile de televizare, fie din sumele pe care suporterii le cheltuiesc în preajma meciurilor. 

Impactul epidemiei de Coronavirus are importante implicații în economie. E de la sine înțeles că lucrurile afectează și sportul, acolo unde există un anumit segment privilegiat care are pe mână bugete exorbitante, și un altul, mult mai modest, care va avea de suferit. Implicațiile nu vor fi aceleași pentru toți. 

Distanță de o galaxie între Rangers și Juventus

La partida cu Inter, din ultima etapă, Juventus a încasat pe biletele vândute aproximativ 3 milioane de euro. În total, pe sezon, scoate cam 65 de milioane de euro din partidele de acasă, iar suma reprezintă doar 14% din totalul veniturilor torinezilor, care își obțin majoritatea banilor din alte surse: drepturile de televizare, sponsorizări, premieri etc. 


La polul opus se află echipe precum Rangers, în cazul cărora încasările din biletele de meci constituie un procent semnificativ din venituri. În sezonul 2018-19, acest procent a fost de 60% pentru formația din Glasgow! Campionate precum MLS (campionatul american de fotbal) depind, efectiv, de banii din vânzarea biletelor, deoarece drepturile de televizare și celelalte surse de venit sunt mult mai mici. Contactate de reporterii britanici de la site-ul The Athletic, o serie de formații din Championship (o treime din bani vin din vânzarea de bilete), League One și League Two (două treimi din încasări vin din aceeași sursă) au catalogat situația ca fiind ”catastrofică”. 

Nu e totuna cu sau fără spectatori

În ediția trecută, Juventus a realizat venituri de 459 milioane de euro. Și nu a fost, nici pe departe, prima din Europa. Real Madrid (675 milioane), Barcelona (648) sau Bayern (588) conduc topul încasărilor. Dacă actualele ediții de campionat nu se vor mai relua sau se vor relua fără spectatori, atunci marile cluburi vor pierde și ele bani, dar nu se vor dezechilibra până întratât încât să fie amenințate cu dispariția. Problema va fi la cei mici, cei care depind de banii obținuți din vânzarea de bilete. Nevoite să își plătească jucătorii, dar fără să mai încaseze, aceste cluburi se vor afla într-o situație dramatică.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.