Sporturi   •   Tenis   •   ATP

A dat din casă » Ce se discută acum pe grupul de WhatsApp al jucătorilor din top 100 ATP: „Djokovic vorbește cel mai mult”

Articol de Roxana Fleşeru   —  duminică, 15 martie 2020

Argentinianul Diego Schwartzman, 13 ATP, a dezvăluit că jucătorii discută pe un grup de WhatsApp despre situația actuală din lume, iar Novak Djokovic (1 ATP) este moderatorul acestor schimburi de mesaje.

Cum circuitul ATP s-a oprit până la finalul lunii aprilie, jucătorii petrec un nesperat timp alături de cei dragi. Este și cazul lui Diego Schwartzman, el întorcându-se în Argentina. „Nu știu ce voi face în perioada următoare, o să mai discut cu echipa mea. Ne putem preface că sezonul încă nu a început și putem face o pregătire de presezon de trei-patru săptămâni. Va fi un an mai scurt decât celelalte și trebuie să ne adaptăm”, a spus el într-un interviu pentru La Nacion. 

Jucătorul în vârstă de 27 de ani a spus că el crede că în ceea ce privește clasamentul, ar trebui și el înghețat și atunci când se va porni din nou la drum să fie din același punct. „E o decizie dificilă”, a completat el. 

Diego a mai dezvăluit că jucătorii din Top 100 ATP țin legătura și au un grup de WhatsApp în care comunică. „Vorbim despre turnee anulate și despre coronavirus. Novak Djokovici vorbește cel mai mult. Mulți trimit meme-uri și ne mai distrăm și noi un pic, a dezvăluit cel poreclit „El Peque”.


Vezi și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.