Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

CORONAVIRUS. Gigi Becali vrea să taie salariile jucătorilor după suspendarea Ligii 1: „Dacă nu muncești, atunci nu câștigi bani” » Ce soluții propune

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 16 martie 2020

Gigi Becali, patronul FCSB, a vorbit despre pandemia de coronavirus din România și despre cum vor fi afectate echipele și jucătorii din Liga 1 din cauza suspendării campionatului.

Finanțatorul roș-albaștrilor spune că este gata să taie din salariile jucătorilor săi atât timp cât nu se joacă fotbal în România și spune că mai multe cluburi din Liga 1 vor lua această măsură.

„Să vedem ce vom face. Rămân la părerea că la noi nu vor fi probleme pentru că avem Sfânta Liturghie și se roagă preoții și călugării. Am încredere în Dumnezeu, care ne va ocroti de boală. În 2-3 săptămâni trece treaba asta cu coronavirusul. Dar să nu vorbim despre asta.

Ce se întâmplă? Încă nu e o mare problemă. Cred că vom juca în viitorul apropiat. Fotbalistul trebuie să câștige bani dacă muncește. Dacă nu muncești, atunci nu câștigi bani. E forță majoră și se pot face niște reguli. Se plătește doar 30%, 50% sau 60% din salarii. Sau nu se plătește pe perioada în care nu se joacă fotbal și se prelungesc contractele cu câteva luni. Dacă le expiră contractul în iunie, nu îi plătești pe jucători în lunile astea în care nu se joacă și plătești după luna iunie. Dacă nu e muncă, nu ai cum plătești! Sau să plătească Guvernul. Are așa mari probleme Guvernul... Vai de cei din Guvern. Dar nu zic mai multe că fac pușcărie. E stare de urgență și dacă zici ceva de Guvern te bagă la pușcărie. Așa e proiectul de lege” , a declarat Gigi Becali la Pro X.


Gigi Becali: „Dacă nu iau bani, desființez fotbalul”

„O să facem în așa fel încât să înțeleagă jucătorii. E și interesul lor. Dacă nu se joacă cupele europene ne desființăm! Nu mă interesează să câștig campionatul. Dacă nu vând jucători, desființez fotbalul. Ce sa fac dacă nu iau bani din fotbal? Fac doar pentru afaceri. Dacă nu mai e afacere îi dau echipa lui Florin Talpan.  Dacă nu se joacă fotbal în Spania sau Italia, cum vând jucători?

De aseară nu se mai fac antrenamente la echipă. Nu știam ce să fac. Voiam să dau un semnal de încurajare oamenilor. Voiam să zic că la noi nu o să fie probleme cu coronavirusul. Dar dacă făceam asta mă critica presa. Dar am vrut să dau și un semnal de respectarea a legilor, că așa trebuie”, a adăugat Gigi Becali,


„Vor mai prelungi o lună situația până la 30 aprilie. Se va relua campionatul cu porțile închise. Maximum o lună mai ține chestiunea cu coronavirus. Mai ales că nu a murit nimeni. Sunt puțini cei care sunt bolnavi. Într-o lună chestiunea cu coronavirus îi va folosi doar Guvernului pentru a instaura dictatura. Dar eu nu critic acum pentru că ne bagă domnul Ludovic Orban la pușcărie” 

Gigi Becali

VIDEO #vafibine Campanie GSP: „Lăsați coronavirusul în ofsaid!”

Coronavirus a suspendat fotbalul românesc: ce e de știut#

Citește alte știri despre FCSB:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.